Când vom avea VAR în Liga 1? Așteptați sistemul VAR? Sunt cele mai frecvente întrebări pentru antrenori, jucători sau conducători de club înainte și după fiecare etapă de Liga 1.
Alexandru Deaconu a prezentat proiectul oficialilor de club în luna noiembrie, iar Cornel Șfaițer, managerul lui Sepsi OSK, a dat detalii despre ce s-a discutat în acea ședință.
„De ce se mai perpetuează întrebările legate VAR? Știm deja! Ni s-a prezentat deja planul. S-au făcut primii pași dinspre FRF și LPF. Deținătorii de drepturi TV pun la dispoziție aparatura necesară sistemului VAR, tot de acolo vin și banii de care e nevoie. S-a făcut public asta, a spus-o chiar Justin Ștefan, secretarul general al LPF",
Cornel Șfaițer, manager Sepsi OSK
”Au fost discuții cu FRF și cu CCA. În data de 24 noiembrie ni s-a prezentat ce presupune introducerea VAR-ului. Trebuie parcurse niște etape, care necesită timp. E o documentație, mai multe persoane se ocupă de managementul proiectului. E o întreagă echipă practic care se ocupă de instalarea VAR-ului, de la competiții, juridic, internațional, atât de la FRF cât și de la LPF".
Cornel Șfaițer a anunțat, scrie gsp.ro, că începând din prima lună a anului 2021 va începe procesul de instruire a arbitrilor, la Mogoșoaia, unde se va instala toată aparatura necesară pentru ca aceștia să învețe toate "secretele" arbitrajului video.
"După 1 ianuarie începe procesul de instruire teoretică, apoi practică, a arbitrilor. Va fi amenajat un spațiu special de instruire la Mogoșoaia. Acolo se desfășoară toată activitatea ce presupune trainingul arbitrilor. Periodic, un delegat de la UEFA vine acolo și acreditează etapele parcurse, progresiv".
Liga 1 nu va benefica de VAR în acest sezon și nici de la începutul sezonului 2021-2022. Abia din luna octombrie, cel mai probabil, arbitrii din Liga 1 vor beneficia de ajutorul VAR-ului, asta e părerea lui Cornel Șfaițer.
„Din punctul meu de vedere cred că vom beneficia de sistemul VAR abia după 1 octombrie 2021. E cert, ca să nu mai tot discutăm. Până atunci nu ne rămâne decât să sperăm ca arbitrii să-și facă treaba cât pot de bine. Poate în 2021 să nu mai discutăm după fiecare etapă de sistemul VAR sau câte greșeli au fost într-un meci".
”Nu doar LPF și FRF au lucruri de făcut pentru ca VAR-ul să fie instalat. E nevoie ca și cluburile să sprijine asta, e nevoie de mai multe dotări, mai ales când e vorba despre arenele vechi. Va fi nevoie de locuri pentru cel puțin 8 camere speciale. Spre nocorul nostru, la Sepsi, vom beneficia de un stadion modern, cu toate dotările necesare”,
Cornel Șfaițer, manager Sepsi OSK
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024