Săptămâna trecută, camerele de gardă ale spitalelor din judeţ şi cabinetele medicilor de familie au fost asaltate de bolnavi sezonieri.
Gripa ocoleşte judeţul însă campania de vaccinare antigripală a început, Direcţia de Sănătate Publică a primit câteva mii de doze de vaccin până în prezent. Pneumoniile şi infecţiile respiratorii însă au forţat aproape două mii de botoşăneni, copii şi adulţi, să ceară sfaturi şi tratament de la medici. Câteva zeci au avut nevoie de internare. Medicii atrag atenţia că cei mai predispuşi virozelor sunt copiii până în 14 ani. Chiar în week-end, un băiaţel de doar un an şi patru luni din Săveni a stat internat la Pediatrie timp de 3 zile din cauza unei pneumonii. În ultima zi starea lui de sănătate s-a agravat. A făcut miocardită şi a fost intubat iar câteva ore mai târziu a fost transportat, cu elicopterul, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.
Temperaturile din această perioadă care au ilustrat o falsă primavară, spun specialiştii, au fost principalul motiv de îmbolnăvire. Luna trecută, numărul bolnavilor a atins 5.000.