Femeia din Botoșani s-a stins din viaţă şi nu a mai apucat operaţia pentru care familia apucase să strângă banii necesari.
Pacienta de 250 de kilograme, care a fost refuzată de mai multe spitale la internare, a murit.
Daniela, femeia de 59 de ani, a avut nevoie de îngrijiri după ce a căzut, însă mai multe spitale au refuzat să o interneze pe motiv că nu au un pat special pentru pacienţii obezi.
Bolnava s-a stins din viaţă în secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean Botoşani, unde fusese transferată, de la Dorohoi, în urmă cu 3 zile.
Familia a făcut apel pentru salvarea femeii. Era nevoie de 13.000 de euro pentru intervenţia chirurgicală. Daniela era deja acceptată la o clinică din Bucureşti unde urma să fie operată. Banii au fost strânşi, familia s-a şi împrumutat, a făcut totul pentru salvarea femeii, însă pentru aceasta a fost prea târziu.
Daniela a ajuns la spitalul din Dorohoi în urma unei căzături în casă şi a fost nevoită să aştepte câteva ore bune până la internare, asta pentru că nu exista un pat care să susţină greutatea ei de peste 250 kg. A fost aşezată până la urmă pe două saltele ce au fost pe jos. Ba mai mult, vreo trei ar fi refuzat să o primească. Femeia a ajuns în urmă cu trei zile de la spitalul de la Dorohoi la Spitalul Judeţean din Botoşani, însă starea ei de sănătate a continuat să se agraveze. Transferul de la un spital la altul s-a făcut cu ajutorul a 14 persoane, relatează Observator.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024