Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit trei cetăţeni străini, pasageri într-un autocar, care aveau asupra lor documente ce conţineau vize falsificate.
În data de 6 noiembrie 2021, în jurul orelor 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, o familie formată din trei persoane, una cu cetăţenie Tajikistan şi două cu cetăţenie Kazahstan, pasagere într-un autocar ce se îndrepta spre Cehia.
Cele trei persoane au prezentat la control paşapoarte ce conţineau vize Schengen, emise de Franţa. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea vizelor, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind false.
Cei în cauză au declarat polițiștilor de frontieră că au achiziţionat cele trei vize în Moscova, contra sumei de 1500 de dolari, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Festivalul-Concurs „Mihail Sorbul” și-a desemnat câștigătorii
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM: Noii consilieri locali adunați în ședință, o demisie în plen
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Putere feminină pentru Parlamentul României – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Bărbat prins FĂRĂ permis după un control al polițiștilor de frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Se schimbă vremea: ANM a actualizat PROGNOZA pentru următoarele patru săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024