Ceea ce scriam încă de la începutul anului şi anume că, din cauza creşterii masive a salariilor, Consiliul Judeţean Botoşani nu va ajunge să pună în practică direct sau prin unităţile subordonate nici măcar o singură investiţie de amploare, s-a dovedit a fi cât se poate de adevărat. Şi asta reiese din contul de execuţie al bugetului propriu judeţean şi al bugetului instituţiilor subordonate pe primele nouă luni ale anului.
Ei bine, secţiunea de dezvoltare a CJ Botoşani aproape că nici nu mai există. Pentru primele trei trimestre din 2017 instituţia şi-a prevăzut la acest capitol 16,1 milioane de lei din care a reuşit să cheltuiască numai 4,7 milioane de lei. Gradul de realizare este astfel de sub 30%. Cu alte cuvinte, toate investiţiile pe care Consiliul Judeţean a fost în stare să le realizeze în intervalul 1 ianuarie – 30 septembrie abia trec de un milion de euro, o sumă infimă comparativ nu doar cu alte judeţe, ci şi cu anii anteriori.
Iar situaţia devine realmente tragică la instituţiile subordonate CJ. Acestea au avut prevăzute pentru amintita perioadă de timp 5,6 milioane de lei la secţiunea de dezvoltare, din care au reuşit să consume efectiv doar 0,9 milioane de lei. Altfel spus, unităţile care ţin de CJ au reuşit contraperformanţa de a realiza mai puţin de 17% din investiţiile propuse.
Precedentul preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani susţine că situaţia de acum este diametral opusă celei din anii anteriori, când bugetul judeţului avea peste 30 de milioane de euro pentru investiţii, pentru ca acum abia să se cheltuiască un milion de euro în nouă luni.
„Erau investiţii foarte mici puse şi nici alea nu s-au făcut. Eu am înţeles că este început de perioadă de finanţare pe fonduri europene, dar totuşi investiţii sunt nesemnificative. Nimic, nimic, nimic… Este o listă de investiţii, s-au făcut nişte intabulări pentru drumul strategic, o centrală termică, câteva maşini aprobate pentru spital, adică investiţii nu de amploare, nici nu poate fi vorba de aşa ceva”,
Gheorghe Sorescu, consilier judeţean PNL.
Acesta nici nu vede premise că lucrurile se vor schimba semnificativ în ultimul trimestru, iar gradul de realizare al investiţiilor, aşa infime cum sunt, va rămâne unul foarte redus.
„Şi tot am spus de fiecare dată: cred că este unul din ultimii ani în care cheltuielile de dezvoltare sunt cele mai mici. Şi aşa sunt foarte mici, iar gradul de realizare este de sub 30%. Nu s-a întâmplat nimic, asta am vrut să spun şi în şedinţa de Consiliu, că nu s-a întâmplat nimic în zona de dezvoltare”,
Gheorghe Sorescu, consilier judeţean PNL.
Subiectul ruşinos al investiţiilor este unul tabu pentru actuala conducere a CJ-ului. Vicepreşedintele Liviu Toma a evitat să îşi exprime un punct de vedere, arătând că direcţia de investiţii şi administraţie publică nu se află în subordinea sa. Omologul său, Dorin Birta, ne-a transmis că, despre situaţia investiţiilor cel mai în măsură să ofere detalii este preşedintele Costică Macaleţi, iar de la cabinetul acestuia ni s-a comunicat că este la serviciu, dar că urmează să plece şi că deja a dat dispoziţie de înlocuire pentru unul dintre vicepreşedinţi. În cele din urmă, vicepreşedintele Dorin Birta a acceptat o discuţie pe această temă.
„Sunt mai mulţi factori care influenţează procentul. Avem legea achiziţiilor publice, care întârzie foarte mult procedurile şi se vede de la distanţă lucrul acesta. Dar ţinând cont de demararea proiectelor pe care le avem acum în plan cu cofinanţările la drumul strategic, nu cred că până la sfârşitul anului nu se vor regla toate treburile”,
Dorin Birta, vicepreşedinte CJ Botoşani.
Ce „mari” investiţii trebuiau făcute anul acesta? Un pod la Broscăuţi în valoare de 2,8 milioane de lei, licitaţia fiind contestată şi intabulările unor drumuri judeţene, operaţiune despre care vicepreşedintele Birta susţine că se finaliza până la sfârşitul anului, mai ales că nu se poate derula nici o investiţie dacă instituţia nu este definitiv proprietara respectivelor căi rutiere. Iar CJ-ul îşi mai prevăzuse cofinanţarea pentru drumul strategic, însă cum lucrările nu au început şi nici nu sunt semne că vor demara prea curând, banii alocaţi nu au cum să se cheltuiască până la sfârşitul anului.
Cu totul altfel stau însă lucrurile când vine vorba de salarii. Astfel, dacă la investiţii gradul de realizare este de 16 – 29%, la secţiunea de personal gradul de realizare este de peste 82% pentru aparatul propriu al CJ şi urcă până la 99,57%la unităţile subordonate.
Altfel spus, avem parte de un aparat bugetar imens, care cheltuieşte sume uriaşe, dar al cărui aport la dezvoltarea judeţului este insignifiant, în primele nouă luni reuşind să „dezvolte” judeţul cu doar 5,7 milioane de lei în timp ce a cheltuit doar pentru salarii de zeci de ori mai mult.
„La cheltuieli de personal stăm bine. După cum a declarat şi dl preşedinte, majoritatea banilor s-au dus la cheltuieli de personal dată fiind şi legea salarizării intrată în vigoare. Nu suntem judeţul cu cele mai mari salarii, dacă se făceau măririle la limita maximă… Legea trebuie respectată de toată lumea şi în funcţie de alocările bugetare să se stabilească şi cheltuielile de personal. Dacă ai bani în buget poţi să faci măriri de salarii sau angajări. Dacă nu, trebuie să te limitezi”,
Dorin Birta, vicepreşedinte CJ Botoşani.
Tabloul tragic este completat de faptul că, la jumătatea noului ciclu european de finanţare a proiectelor 2014 - 2020, Consiliul Judeţean nu a reuşit să acceseze nici măcar un singur proiect cu fonduri de la UE. De altfel, singura investiţie de amploare care se derulează sub oblăduirea CJ-ului o reprezintă mega-proiectul de extindere a sistemului de alimentare cu apă accesat pe vremea preşedinţiei lui Mihai Ţâbuleac, trecut pe la Florin Ţurcanu şi Gheorghe Sorescu şi care nu este gata nici acum, deşi trebuia finalizat în 2015.
Comparaţiile cu anii precedenţi sunt devastatoare pentru Macaleţi et comp., cărora liberalii le-au reproşat în mai multe rânduri că singurele „investiţii” pe care au fost în stare să le facă au constat în montarea unor automate de cafea.
De exemplu, în 2011, an de criză economică, la câteva luni după tăierea salariilor bugetarilor, Consiliul Judeţean a derulat investiţii de 6,7 milioane de lei la trei drumuri, de 3,9 milioane în alimentări cu apă şi canalizare, de 1,3 milioane pentru reconstrucţii ecologice şi realizase 80% din noul sediul al Centrului Militar Județean. Începuse reabilitarea Centrului de Plasament „Prietenia”, lucrare de 2,9 milioane de lei şi se executase 80% din Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială Adăşeni, proiect de 3,5 milioane de lei. În acelaşi an se semnase contractul de peste 100 de milioane de euro de extindere a sistemului de apă şi canalizare, se reabilita Spitalul Judeţean şi se derula deja proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Botoşani”, în valoare de 30,9 milioane de euro fără TVA.
În 2017 au încercat să facă un pod, dar s-a blocat licitaţia, au prevăzut cofinanţare pentru un drum strategic, care nu s-a mai făcut, astfel încât în final se străduiesc să intabuleze nişte drumuri.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024