Peste 250 de elevi au aflat informații cu privire la pericolul la care se expun.
La data de 15 mai 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești, au organizat o activitate pentru prevenirea portului și folosirii fără drept a obiectelor periculoase în incinta unităților de învățământ preșcolar și gimnazial, dar și pentru prevenirea consumului de substanțe interzise în unitățile școlare.
Cei 260 de elevi care au participat la activitățile informativ-educative au fost atât preșcolari, cât și elevi cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, activitatea fiind una interactivă în care s-au prezentat materiale audio-video și s-au distribuit pliante și broșuri.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024