Mai multe subiecte au fost abordate de către șefa educației botoșănene în cadrul întrunirii cu directorii unităților de învățământ.
Iar unul dintre ele a vizat acordarea meditațiilor de către profesori.
„Există cod de etică în care profesorii nu au voie să facă meditație cu elevii de la clasă. Nu au voie să își vândă manualele, auxiliarele și toate materialele pe care le produc și pentru care au drept de autor propriilor elevi. Nici vorbă că nu avem voie să îi constrângem să meargă la meditații. Nici vorbă de toate celelalte de determinare sau de motivare a elevilor să acționeze într-un sens sau altul. Cu toții știți exact ce trebuie să faceți. Este rugămintea mea, este ultima mea rugăminte. Să faceți ceea ce trebuie”,
Ada Macovei, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
Inspectorul școlar general le-a atras atenția directorilor să-și facă treaba cu seriozitate.
„Va trebui să luăm măsuri pentru că legea prevede, nu vreau eu, că suntem responsabili cu toții când se întâmplă lucrurile acestea în școli și noi nu știm, nu am văzut, nu am auzit”,
Ada Macovei, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
Oficial la Botoșani foarte puțini profesori declară veniturile din meditații.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024