Simona Florentina Mărgineanu, de 27 de ani, din Hârtop, cea care în 2013 şi-a omorât fetiţa nou născută, aruncând-o într-un canal, a fost condamnată la 12 ani de închisoare, scrie presa suceveană.
La începutul acestui an ea a beneficiat de întreruperea pedepsei, însă pe 8 martie trebuia să se întoarcă după gratii. Cum nu a făcut acest lucru, ea a fost dată în urmărire generală, iar zilele trecute a fost găsită în casa unui individ din Forăşti.
În data de 3 aprilie 2015, în urma investigaţiilor desfăşurate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Fălticeni, în locuinţa lui Gheorghe Grigoraş din comuna Forăşti, a fost găsită Simona Florentina Mărgineanu, de 27 de ani, din comuna Hârtop, condamnată la 12 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor şi care a beneficiat de întreruperea pedepsei până pe 8 martie 2015, însă nu s-a prezentat pentru reîncarcerare. In baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoare, femeia care era dată în urmărire naţională din 10 martie 2015, a fost încarcerată în Penitenciarul Botoşani.
Florentina Mărgineanu a fost condamnată la 12 ani de închisoare după ce în luna martie 2013 şi-a omorât propriul copil aruncându-l într-un canal al staţiei de epurare din Fălticeni. Tânăra a născut singură, într-o casă părăsită de la marginea Fălticeniului, pe 18 martie 2013, o fetiţă. In faţa anchetatorilor, Florentina Mărgineanu a povestit că a născut copilul, a rupt cu mâinile cordonul ombilical, a şters bebeluşul cu nişte cârpe pe care le avea în casă, l-a îmbrăcat cu haine şi a adormit cu fetiţa în braţe mai multe ore. După ce s-a trezit, Florentina Mărgineanu şi-a pus copilul nou născut într-o sacoşă şi a plecat spre spitalul din Fălticeni, unde avea de gând să-l abandoneze. Când a ajuns la maternitate, i-a fost frică să lase copilul deoarece erau prea mulţi oameni şi risca să fie văzută.
La întoarcerea spre casă, când a ajuns aproape de cimitirul evreiesc din Fălticeni, a mers la un canal din zonă, a coborât pe scară şi a lăsat în apă sacoşa în care era copilul, iar apoi a plecat acasă. Procurorii au întrebat-o pe individă de ce şi-a lăsat copilul în canal, iar aceasta a răspuns că acolo ar fi putut fi găsită uşor de alte persoane. Potrivit Obiectiv de Suceava, cadavrul micuţei a fost găsit în dimineaţa zilei de 20 martie 2013 de angajaţii staţiei de epurare a municipiului Fălticeni. Rezultatele necropsiei au arătat că fetiţa s-a născut vie, iar după ce a fost aruncată în canal, apele reziduale au dus-o până în staţia de epurare.
CITEȘTE:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024