În zorii zilei de sâmbătă, 11 iulie 2015, o adolescentă a fost dusă de urgență la spital, după ce a consumat fără niciun fel de măsură atât alcool, cât și substanțe cu efect psihotrop, petru a încerca, cel mai probabil, senzații tari.
Tânăra, Cristina C., de 17 ani, din municipiul Botoșani, ar fi fost transportată la spital de către o echipă a Serviciului Județean de Ambulanță (SJA), după ce, cel mai probabil, prietenii cu care a petrecut au sunat pentru a cere ajutorul medicilor, în momentul în care au văzut că tânăra se simte tot mai rău din cauza substanțelor consumate.
Fata a fost dusă de urgență, în jurul orei 5:00, la Compartimentul de Primiri Urgențe a Secției de Pediatrie, acolo unde a primit îngrijirile medicale necesare și a fost diagnosticată cu intoxicație cu alcool, consum de etnobotanice, dar și tulburări de comportament.
După ce a dat semne ca își revine din starea nu tocmai bună pe care o avea, Cristina C. a părăsit incinta unității spitalicești, totuși acesteia fiindu-i recomandat și un consult psihiatric de către medicii de la Pediatrie.
(M.M.)
Mașină a Poliției zdrobită de un tir la Vorona, trei oameni au fost răniți - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
A dispărut Larisa! A plecat dimineață la școală și nu a mai revenit acasă
Oana Sava
Jan 13, 2025
„Musica Ricercata”: Lansare de carte anunțată de Memorialul Ipotești cu invitați de seamă
Redacția Botoșăneanul
Jan 13, 2025
FC Botoșani a făcut spectacol în ultimul amical din Antalya
Oana Sava
Jan 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile