Războiul din Ucraina a creat spaimă, îngrijorare, durere, suferință. Ne-a așezat înainte o realitate cu care nu credeam că ne vom confrunta, aceea a neputinței în fața bombelor ucigătoare. Însă războiul a mai scos ceva la iveală: frumusețea sufletească a românilor, empatia, bunătatea, generozitatea. Este pentru prima dată după multe decenii când lumea întreagă privește cu uimire către România.
Printre suferințele și dramele pe care le vedem de mai bine de două săptămâni, ne întoarcem astăzi către micile bucurii ale vieții, către tinerii care mai cred că țara lor, România, merită să fie iubită, respectată, cunoscută.
Astăzi în vârstă de 27 de ani, Cezara Munteanu a fost elevă a Liceului de Artă “Ştefan Luchian” Botoşani, continuând apoi la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Botoşani. În 2013 susținea admiterea la Teatru (Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” București, Secţia Actorie, clasa Adrian Titieni), tot aici urmând și cursurile de Master. Însă CV-ul Cezarei Munteanu conține un punct luminos, un punct de aur care avea să îi marcheze întreg parcursul profesional: Atelierul de Teatru din cadrul Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani, atelier aflat sub coordonarea actriței Lenuș Teodora Moraru, acolo unde a descoperit, a cultivat și a crescut cu migală pasiunea pentru teatru.
La patru ani de la finalizarea studiilor de Teatru, Cezara Munteanu obținea și Certificatul de Consilier de Dezvoltare personală. Din dorința de a-i ajuta pe cei din jurul ei, după cum motivează actrița. Cântă la pian, la flaut şi scrie. Dansează, călătorește mult și își dorește să vadă întreaga lume. A colaborat cu mai multe instituții teatrale de stat din București, cât și teatre independente. De asemenea, a reprezentat România la Expoziția Universală de la Milano și a jucat spectacolele din care face parte atât în țară cât și peste hotare.
Teatrul a învățat-o marea artă a răbdării: de a asculta, de a exprima ceea ce gândește și de a vorbi doar despre lucrurile care merită cu adevărat să fie spuse. Asta a ajutat-o în a extrage esența din tăvălugul întâmplărilor, în a evita risipirile atât de ispititoare în care se complac astăzi mulți dintre tinerii artiști.
”Școala” din Atelier a fost baza unui vis care a devenit repede realitate. Cine și-o amintește în rolul Wendla (spectacolul ”Deșteptarea primăverii”), cu care obținea Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de arte pentru liceeni ”Florian Pittiș” din București, înțelege că tânăra Cezara pornise deja pe drumul anevoios, dar atât de frumos, al succesului.
A ”învățat” și a jucat teatru, a adunat premii (să nu uităm că a obținut Premiul Publicului pentru cea mai bună actriță la Gala HOP în 201), a jucat în scurt metraje, a apărut în videoclipuri, pentru ca apoi să poposească într-o zonă care părea să reunească multe dintre preocupările sale: televiziunea.
Din anul 2021, Cezara Munteanu este prezentator al emisiunii ”Dragoste de România” la Metropola TV. „Misiunea noastră este să facem poveștile oamenilor auzite ca acestea să îi inspire pe ceilalți și ușor, ușor să trăim într-o lume mai bună!”, spune Cezara Munteanu care vineri, 11 martie, de la ora 21:00, începe un nou sezon, așa cum ne anunță într-un interviu acordat publicației Kudika.
În fapt, Cezara Munteanu adună ”povești despre oameni care fac lucruri minunate pentru țară și pentru cei din jurul lor”.
Călătorește în întreaga țară, de la Botoșani la București, de la Craiova la Cluj.
”Fiecare poveste este unică, specială și mă inspiră. Oameni care au curaj să lupte, să acționeze, să meargă mai departe sau pur și simplu să trăiască și să facă ceea ce au învățat din moși strămoși. Oameni care conștientizează cât de importante sunt valorile, tradițiile și că orice lucru de durată necesită răbdare”, spune Cezara Munteanu.
Bineînțeles că a filmat și la Botoșani, unde a creat ”o altă poveste cu care am rămas în suflet”. Este cea ”cu care am încheiat sezonul trecut, povestea Iustinei Irimia. M-am bucurat atât de mult să filmez acasă, la Botoșani, alături de oamenii cu care am crescut și pe care îi admir, iar Iustina este o artistă, interpretă de muzică populară pe care eu și botoșănenii o prețuim”.
Ar fi putut să părăsească România, ar fi putut să rămâne pe scenele din România sau de oriunde. Însă a ales să ne vorbească despre țara ei, despre oamenii făuritori de frumos, despre tradiții și întâmplări ieșite din comun.
”Pentru mine Dragoste de România, poate să sune clișeic, dar este chiar dragostea pe care o simt fiind aici. Trebuie să recunosc că în parcursul meu, datorită meseriei de actriță și a proiectelor, am avut ocazia să trăiesc în diferite părți ale lumii anumite perioade de timp (America, Italia, Franța) și aș fi avut ocazia chiar să mă mut acolo și să îmi construiesc parcursul și cariera, dar iată că după toate aceste experiențe destinul a făcut ca eu să mă aflu astăzi, aici. Nu cred că este întâmplător, mă bucur că sunt aici și încerc să îmi aduc contribuția prin tot ceea ce fac pentru a crea un univers frumos. Am Dragoste de România pentru că aici m-am născut, aici îmi sunt cei dragi sufletului și aici m-a îndreptat viața să fiu”, spune tânăra botoșăneancă.
Într-o lume agitată, printre vești care provoacă suferință și, deseori, neîncredere în ziua de mâine, Cezara Munteanu vrea să aducă o ”rază de lumină, ca o speranță pentru noi, oamenii”.
”Te ajută să vezi partea bună a lucrurilor, jumătatea plină a paharului și cred că e important pentru fiecare dintre noi să ne amintim sau să descoperim ce minuni se află în acest loc. Asta, cu siguranță, ne va face să ne simțim mai bine, să fim bucuroși că aceasta este lumea în care trăim și să ne inspire, dacă nu am făcut-o până acum, să facem și noi bine în jur și pentru țară. Eu aș putea spune că este ca un fel de terapie”.
(Foto: Facebook / Cezara Munteanu)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Încălcările din trafic: Locurile unde șoferii sunt surprinși și Poliția e pe fază!
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024