A terminat liceul cu 10. Cântă, scrie, iubește portul popular și, între o olimpiadă națională și un spectacol de folclor, a știut mereu să așeze un zâmbet, o vorbă bună, o felie de bucurie pentru cei din jurul ei. A fost acceptată la 9 dintre cele 10 universități din Franța, la care a aplicat. Astăzi, Andreea este studentă la Universitatea din Strasbourg.
Andreea Calistru a absolvit Liceul Pedagogic ”Nicolae Iorga” din Botoşani. A fost unul dintre ”elevii de 10”, însă mai presus de toate a impresionat Andreea prin atitudine și implicare, prin curajul de a-și susține opiniile chiar și atunci când chiar și adulții din jurul ei au tăcut.
Din toamna acestui an, este studentă a Facultăţii de Istorie la Universitatea din Strasbourg. Este a doua cea mai mare universitate din Franța (după Universitatea Aix-Marseille), cu aproximativ 46.000 de studenți și peste 4.000 de cercetători.
Un vis devenit realitate, spune Andreea, care a decis că e timpul ca istoria să devină mai mult decât o pasiune. De la olimpiade naţionale la muzică, de la implicarea în activităţi de voluntariat la studiul aprofundat al lumii vechi, un nou drum se deschide înainte-i.
Doar 200 de locuri, peste 1600 de dosare
Andreea Calistru este frumoasă, delicată până în marginea unei sfiiciuni fermecătoare, fără să se rătăcească, însă, în hăţişurile atât de ispititoare ale adolescenței. Scrie, cântă şi, mai presus de toate, iubeşte tradiţiile şi portul popular.
”De câteva săptămâni îmi trăiesc visul, cu emoție, bucurie și entuziasm. Nu cred că există sentiment mai frumos”, ne spune Andreea din fascinantul Strasbourg.
Şi-a dorit să studieze istoria în Franţa, dar nu oriunde. O dorinţă timidă la început dar care, în ultimii ani de liceu, a devenit un ţel la care a început serios să lucreze. Un vis la temelia căruia nu construieşti nimic va rămâne sterp, asta a înţeles Andreea încă de când era o copilă.
”Dorința de a studia în Franța, la Universitatea din Strasbourg, s-a născut încă de pe la finalul clasei a X-a, când m-am îndrăgostit de limba, istoria și cultura franceză. Totuși, mi se părea imposibil să ajung pe băncile unei universități care se situează în primele o sută cele mai bune universități la nivel mondial și în top zece la nivel național (Franța), mai ales că pentru că la Facultatea de Istorie, an de an, sunt doar 200 de locuri, comune pentru francezi și străini. Mai mult decât atât, competențele mele lingvistice nu se aflau la un nivel atât de ridicat. Dar am îndrăznit să sper și să visez. Și să muncesc în același timp. Am luat limba franceză de la un nivel destul de scăzut, ca să reușesc să înțeleg și să aprofundez fiecare noțiune”,
Andreea Calistru
A visa, a îndrăzni, a reuşi. Acesta a fost drumul fetei frumoase din Botoşani, care între un cântec şi o olimpiadă a mai strecurat de fiecare dată încă şi încă o cărămidă.
Clasa a XII-a. A aplicat online pe o platformă. Se numește Parcoursup și oferă posibilitatea de a depune candidatura la 10 universități din întreaga Franță.
Desigur, condiţiile nu sunt deloc simplu de îndeplinit. Sunt luate în considerare mediile din ultimii doi ani de liceu, rezultatele la concursurile școlare (olimpiade), implicarea în activități extrașcolare și participarea la acte de voluntariat. Plus rezultatele la testul de limbă și o scrisoare de motivație.
”Îmi arăta, în timp real, câte dosare au fost depuse. La Strasbourg, unde eu îmi doream cel mai tare, erau în jur de 1600. Atunci mă descurajasem puternic, dar m-am rugat să-mi dea Dumnezeu ce este cel mai bine pentru mine, indiferent care ar fi rezultatul. Și am avut sprijinul părinților mei, al domnilor profesori și al părintelui și doamnei preotese, care a contat enorm”,
Andreea Calistru, studentă la Universitatea Strasbourg
Rezultatele au fost peste aşteptări: a fost acceptată la 9 dintre cele 10 universităţi, inclusiv la Sorbona. Nu și-a pierdut capul, a ales Universitatea din Strasbourg, cea la care a visat ani la rând.
”Mi se pare că trăiesc un vis”
Pe data de 2 septembrie, Andreea Calistru a intrat în universitatea din Franţa. Cu emoţii, dar şi cu mari speranţe.
”Când am pășit prima dată în universitate mi-au dat lacrimile. Și de atunci mi se pare că trăiesc un vis. E visul meu, pe care am reușit să îl îndeplinesc. Cursurile se țin într-o clădire care impresionează prin arhitectura grandioasă, cu o istorie impresionantă, care servește totodată drept monument turistic al capitalei Alsaciei”,
Andreea Calistru.
Temerile că va fi privită cu reticenţă s-au risipit repede. S-a integrat uşor şi asta mai ales pentru că, spune Andreea, atât studenții, cât și profesorii, sunt foarte deschiși și dispuși să ajute studenții străini și să le facă acomodarea mai ușoară.
Un sistem diferit de cel din România, dar este tocmai diferenţa care dezvoltă şi construieşte în student nu doar un mod de gândire, ci şi o atitudine.
”Programul este destul de încărcat, însă cursurile impuse de universitate au fost doar câteva. Restul le-am putut alege noi, studenții, în funcție de interese și preferințe. Se insistă foarte mult pe învățarea temeinică și pe cercetare, suntem îndemnați să căutăm singuri răspunsuri la bibliotecă, să aprofundăm, să citim, ceea ce mie îmi place extraordinar de mult”,
Andreea Calistru
Chiar dacă a trecut abia o lună de la începerea cursurilor, examenele au început deja. Sunt două sesiuni de examene: cele parțiale, care se susţin până înainte de vacanța de Toussaint, care anul acesta începe pe 25 octombrie, și apoi cele finale, în decembrie.
Totuși, scopul examenelor nu este să ierarhizeze studenții într-un fel.
”Aceste examene ne arată unde ne situăm, care este nivelul nostru și, în funcție de rezultat, ne ajută să identificam alături de profesor unde greșim și ce putem îmbunătăți la stilul de învățare”,
Andreea Calistru
Mai mult, sunt și grupe de sprijin, în afara orelor de curs, pentru tinerii care se descurcă mai greu, dar și pentru cei care doresc să aprofundeze sau nu au înțeles anumite noțiuni.
”Personal, cred că este o oportunitate ce nu trebuie ratată, o experiență ”enrichissante", cum ar spune francezii, care te îmbogățește și te dezvoltă spiritual, cultural și intelectual”,
Andreea Calistru
Gând pentru liceeni: Este posibil, e nevoie doar de dorință și ambiție
O experienţă care, spune studenta Universităţii din Strasbourg, o va ajuta atunci când va reveni acasă. Pentru că, oricât de ispititor sau de provocator este sistemul francez şi ţara de care s-a îndrăgostit, acasă este pentru Andreea locul în care a lăsat rădăcinile. Rădăcini care nu se usucă, dimpotrivă.
”Desigur că planul meu este să mă întorc acasă după finalizarea studiilor, să fac lucruri frumoase pentru țara mea, dar până atunci, mă bucur de tot ce înseamnă viața de student în Franța”,
Andreea Calistru
Pentru tinerii care cred că o asemenea experienţă înseamnă un nivel financiar de neatins, Andreea Calistru spune că a fi student în Franţa nu este - din acest punct de vedere - ceva de neatins.
”Pot aplica și tineri care nu provin din familii înstărite și au un venit limitat. De exemplu, raportat la Anglia, care este acum în trend privind studiile, aici e chiar ieftin. De exemplu, anul universitar costă 170€, adică mai puțin decât o facultate făcută la taxă în România. Chiriile sunt ceva mai scumpe, dar dacă luăm în considerare ritmul în care au crescut prețurile și la noi, diferența e aproape insesizabilă. Există totuși și varianta căminului, care este o variantă foarte bună și nu atât de scumpă. La care se adaugă posibilitatea unui job pe parcursul studiilor, part time, 15-20 de ore pe săptămână. Cea mai pare parte din studenții de aici lucrează, reușind să își satisfacă anumite nevoi sau dorințe singuri. Mai mult decât atât, în funcție de veniturile părinților, statul oferă multe ajutoare și facilități studenților, precum mici ajutoare la chirie și reduceri la abonamentele lunare pentru mijloace de transport. Trebuie să existe doar dorință și ambiție”,
Andreea Calistru, Andreea Calistru, studentă la Universitatea Strasbourg
O poveste de viață. O poveste care ne arată că niciun vis nu se împlinește fără muncă, fără implicare. Și, mai ales, visul împlinit este răsplata celor care nu renunță la luptă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024