Marţi după-amiază, în jurul orei 15.00, un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, aflat în misiune de menţinere a ordinii publice, a fost anunţat de la dispeceratul din Parcul Tineretului că o persoană a reclamat că un bărbat ar fi pătruns fără consimţământul ei în locuinţă şi refuză să mai plece.
Deplasându-se la faţa locului, jandarmii l-au depistat pe Dan T., de 38 de ani din Botoşani, care a pătruns fără drept în locuinţa lui Z. M., iar la cererea proprietarei de a părăsi apartamentul acesta a refuzat, motiv pentru care femeia a apelat 112. În urma cercetărilor efectuate şi în baza declaraţiilor celor implicaţi în acest caz, reiese că Dan T. ar fi avut nişte certuri cu prietena sa, care ulterior s-ar fi refugiat în locuinţa lui Z.M. Acesta s-a dus după ea în locuinţa lui Z.M. fără încuviinţare proprietarei, refuzând apoi să mai plece.
În consecinţă, jandarmii i-au întocmit dosar cu acte premergătoare lui Dan T. pentru săvârşirea infracţiunii de "violare de domiciliu", conform articolului 192 din Codul Penal. Dosarul cu acte premergătoare a fost înaintat spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.
Polițiștii din nordul județului au amendat un șofer cu 2.000 de lei, i-au golit și mașina
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Marcel Ciolacu vine cu explicații în privința impozitării banilor trimiși între rude
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Andrei Olariu, pompierul din Botoşani care a transformat durerea în curaj
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile