Una din explicaţiile pentru numărul mic de oameni care au ieşit în stradă pe data de 29 februarie la acţiunea de protest organizată de Cartel Alfa la care s-a alăturat şi BNS, vine din partea Mariei Ţiprigan, preşedinte al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar.
Sindicalista a afirmat că, membrii de sindicat de la SIP nu ar fi înţeles locaţia exactă pentru pornirea acţiunii motiv pentru care au plecat acasă. „
Unii colegi nu au înţeles că trebuie să vină la Casa Sindicatelor în ziua protestului din data de 29 februarie şi s-au dus direct în Piaţa Revoluţiei. Văzând că nu suntem acolo au plecat”, a explicat
Maria Ţiprigan lipsa cadrelor didactice la protest.
Pe viitor, eventualele acţiuni de protest vor fi decise la nivel central, în teritoriu fiind efectuate referendumuri pentru a se vedea dacă oamenii doresc să iasă în stradă.
„Mitingul din 29 februarie nu a fost o reuşită pentru că nu prea au venit oameni, sunt dezamăgiţi, spun că degeaba ies în stradă că oricum nimic nu rezolvă, că vom vedea ce rezolvăm prin procese în instanţă, avem peste 1.200 de procese deschise care vizează trei nemulţumiri, mai bine zis nerespectarea unor drepturi financiare”, a mai spus
Maria Ţiprigan.
Citește și:
Deşteaptă-te române - Show Țiprigan la marş – VIDEO & GALERIE FOTO