Neglijenţa unui dorohoian era să-l coste viaţa. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, a încercat vineri dimineaţă să scoată benzină din rezervorul motoscuterului chiar în bucătăria locuinţei sociale unde stătea cu chirie.
Locul ales pentru această operaţiune, lângă aragazul în funcţiune, a fost total nepotrivit. În jurul orei 08.40, vaporii de benzină emanaţi în locuinţă s-au aprins de la flacăra de aragaz, moment în care s-a produs o deflagratie urmată de un incendiu. Speriat, tânărul a încercat să se salveze şi a fugit din locuinţă. Totodată, acesta şi-a sunat proprietarul, care a solicitat sprijinul pompierilor. Chiriaşii erau îngrijoraţi că butelia care era deschisă putea exploda în orice moment.
Au intervenit două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi. Când pompierii au ajuns la faţa locului, ardeau bunurile din bucătărie, existând pericolul să se extindă şi la celelalte încăperi ale locuinţei. După 20 de minute de luptă cu flăcările, pompierii au stins incendiul, reuşind să salveze de la etajul I al clădirii mai multe bunuri materiale şi sume importante de bani ale chiriaşilor. Valoarea bunurilor salvate a fost estimată la 250.000 de lei.
Până la sosirea pompierilor, atât tânărul, Cornel Marian G., cât şi prietena sa au suferit arsuri uşoare la nivelul mâinilor şi feţei, în încercarea de a-şi salva banii şi bunurile aflate la etajul clădirii. Aceştia au fost transportaţi la Spitalul Municipal din Dorohoi. După ce li s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, aceştia au fost lăsaţi să plece acasă.
Artiști botoșăneni premiați la festivalul-concurs al Fanfarelor Țărănești
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca vă așteaptă la un Halloween de poveste: Dovlecelul care sperie microbelul
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – Mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024