FAZA ZILEI : Bere cu flotări la ziua unei comune din Botoşani – VIDEO
Locuitorii comunei Călăraşi nu au avut parte doar de un inedit concurs de miss şi de un concert marca Anna Lesko, ci şi de o competiţie originală de băut bere. Cum concertul moldovencei tot întârzia din cauza unor probleme tehnice organizatorii au pus la cale o competiţie pentru bărbaţii nerăbdători.
Au fost invitaţi pe scenă cei care cred că pot bea mult într-un timp cât mai scurt. S-au îngrămădit vreo zece tineri, iar în final au fost selectaţi doar trei. Când aceştia se pregăteau să deschidă dozele a venit însă vestea proastă: trebuie întâi să facă zece flotări după care să se apuce de băut, iar cronometrul porneşte din momentul în care încep exerciţiile. Vâzându-se puşi în faţa faptului împlinit cei trei concurenţi, mai de voie, mai de nevoie, s-au apucat de flotări, abia după acestea trecând la bere. Aceasta şi după ce au primit sfaturi de genul „fundul mai sus”. Unul s-a ales mai mult cu sportul deoarece a rupt capacul la cutie, n-a putut-o desface, astfel încât în competiţie au rămas doar doi, câştigător fiind astfel cel mai învârstă participant, căruia iniţial, când amatorii se îngrămădeau pe scenă, prezentatorul îi cerea să o părăsească.