Furtunile violente căzute la Botoşani la sfârşitul săptămânii trecute şi la începutul acesteia au produs pagube pentru mai mulţi conducători auto, cărora maşinile le-au fost avariate de arborii rupţi.
Pierderea lor a fost însă câştigul altora. Iar asta s-a văzut şi sâmbătă la amiază, când un copac de la marginea parcului Mihai Eminescu s-a crăpat, a rupt un gard şi a avariat un Volkswagen Passat parcat pe strada Vârnav din municipiu.
În timp ce pompierii şi poliţiştii locali interveneau la faţa locului pentru a îndepărta crengile, câteva gospodine şi-au găsit o cu totul altă treabă. Ele au început să culeagă teiul de prin crengi.
Au scos rapid sacoşe din genţi şi au abordat operaţiunea cât se poate de serios, stârnind mirarea unor şoferi de prin zonă: „uite mă, omului i-au distrus maşina şi ele s-au apucat de cules tei”.
Unele erau atât de preocupate încât culegeau tei chiar în stradă, trebuind să fie claxonate de conducătorii auto care trecea prin zonă. Până la urmă au molipsit şi un bărbat care s-a apucat şi el meticulos de treabă.
Elevii din Botoșani învățați să reducă risipa alimentară
Oana Sava
Sep 27, 2024
Investigații medicale GRATUITE pentru botoșănenii neasigurați
Oana Sava
Sep 27, 2024
Ce trebuie să știi înainte de a pleca într-un concediu exotic în Maldive
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Plante norocoase care purifică aerul din locuința ta
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Secretarul de la Județ evaluat de cei doi vicepreședinți
Oana Sava
Sep 27, 2024