Florin Țurcanu a trimis o adresă Prefecturii Botoșani, pe numele prefectului de județ, în care îi solicita acestuia să ia în considerare anumite aspecte legate de posibilitatea suspendării sale din funcție. Doar că, alături de termenele juridice, s-a strecurat în documentul oficial și o mică… greșeală de tehnoredactare.
Cei doi șefi de județ se întâlnesc atât de rar, încât se pare că nici nu își mai cunosc numele.
„Către Instituția Prefecturii Județului Botoșani,
În atenția d-lui Prefect, Costică Macaleț”, așa începe adresa trimisă biroului prefectului, al cărui nume este, de fapt, Costică Macaleți. Mai departe, în cele șapte pagini, acestuia i se aduc la cunoștință articole de lege și normative de care să țină cont atunci când va decide dacă verdictul Curții de Apel Suceava, de șase luni de închisoare cu suspendare pentru președintele Consiliului Județean, îl face pe acesta din urmă pasibil de suspendare.
Rămâne de văzut dacă prefectul va ține cont de această adresă, având în vedere că, în definitiv, nici nu îi este adresată lui.
CITEȘTE:
Miroase a răzbunare: Țurcanu se ia de Macaleți și de toți care se întorc împotriva lui – dacă se dă ordin, atac decizia în instanță
Primarul fermier de la Ipotești: Vindeam brânză în piață și nu mi-e rușine – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
24 de ani de pușcărie! Femeia care a omorât mai mulți muncitori condamnată de judecători
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Trei jucători propuși de Becali la FC Botoșani, Iftime a ales doar unul
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Adio, colega de bancă: Elevii vor trebui să se rotească periodic în sălile de curs
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile