FAZA ZILEI: Înainte de alegerile prezidențiale, Grigoraș se încurcă în cuvinte: era „accize” sau „apcize”? - VIDEO
Conferința de presă organizată astăzi la sediul Alianței Creștin Liberale (ACL) s-a lăsat cu râsete în rândul celor prezenți când senatorul Viorel Grigoraș a luat cuvântul și a scos și câteva... gafe.
O parte din discursul serios al senatorului Viorel Grigoraș a fost subiect de râs în rândul colegilor săi de la ACL. Parlamentarul s-a arătat extrem de indignat de (ne)pregătirea profesională a ministrului finanțelor, Ioana Petrescu, lucrurile complicându-se la pronunțarea cuvintelor mai... dificile.
„Este incredibilă lipsa de reacție a Ioanei Petrescu care nu știe care va fi nivelul accizelor pe anul viitor”, a declarat acesta. ”Sau apcizelor. Sau era accizelor?”. a continuat indecis liberalul.
Senatorul s-a împotmolit în pronunțarea cuvântului, dar Gheorghe Sorescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani i-a sărit în ajutor mai mult în glumă decât în serios:
„Se spune apcize, dle senator”. „Dl senator” s-a arătat mulțumit de sugestie, ignorând râsetele celor din jur, continuându-și discursul serios despre „băieții buni care ne conduc țara”.
(C.B.)