O parte dintre autoturismele aflate în parcul auto al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au fost contestate.
Mai exact cele utilizate în trafic, dar fără inscripțiile specifice spre a fi identificate.
În cadrul unei ședințe pentru siguranța în traficul rutier, unul dintre instructorii auto prezenți s-a plâns de faptul că semnalele luminoase de pe aceste mașini nu sunt facil de observat.
„Nu le văd, au prin bord, prin oglindă, cine să le vadă?”, a întrebat respectivul instructor care și-a motivat nedumerirea prin faptul că nu știe ce să le explice viitorilor șoferi, la momentul în care în trafic se află o astfel de mașină, în misiune.
„Autovehiculele care sunt neinscripționate sunt echipate în conformitate cu prevederile legale privitoare la semnalele acustice și luminoase. Dacă dv. considerați că nu sunt eu vă spun că sunt omologate. Sunt instalate de către unitatea MAI, deci nu sunt instalate de noi”,
Teodor Orhei, șeful Serviciului Rutier Botoșani
Chiar și cu această explicație, instructorul auto a insistat că mașinile neinscripționate ar trebui să aibă altfel de semnale luminoase. Mai vizibile în trafic.
v
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024