Liberalii botoşăneni doresc să îşi extindă activitatea şi în Centrul Vechi al municipiului. Acolo PNL a deţinut cu chirie de la SC Locativa SA un spaţiu pentru filiala locală pe care l-a predat pe perioada renovării clădirilor din acea zonă a oraşului şi pe care vor să îl preia din nou. Intenţia este însă ca activitatea de acolo să nu fie una strict politică.
Mai exact, liberalii de la municipiu vor să înfiinţeze în acel loc o cafenea liberală. Vicepreşedintele organizaţiei municipale Romulus Eram susţine că acolo vor fi primiţi şi membri ai altor formaţiuni politice, iar pentru PDL-işti „încercăm să facem ceaiuri etnobotanice”. Chiria pe care PNL trebuie să o achite pentru spaţiul din centrul istoric, situat în vecinătatea monumentului, este de aproximativ 300 de lei pe lună. Fostul viceprimar s-a deplasat personal în acea parte a oraşului pentru a se întâlni cu locuitorii de acolo şi pentru a găsi soluţii în vederea transformării zonei într-una atractivă deopotrivă pentru botoşăneni şi turişti.
”Zona, ca să fie atractivă trebuie să fie pusă în valoare şi protejată de anumite elemente, nu vreau să fac consideraţii de natură rasială sau de altă natură”, a spus
Eram.
„Cred că era şi SRI-ul”
Acesta crede că în Centrul Vechi trebuie scăzute chiriile la agenţii economici şi că spaţiile se pot redimensiona pentru a se crea sedii la diverse instituţii, precum Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Consilierul municipal a fost mirat că atunci când s-a întâlnit cu oamenii din acea zonă a municipiului au apărut brusc poliţişti şi jandarmi.
„Cred că era şi SRI-ul şi alte structuri care m-au întrebat dacă am nevoie de sprijinul lor”, a mai arătat
Romulus Eram. Acesta este convins sunt puţini oameni care ar respinge o ofertă de a se muta în Centrul Vechi. 17 clădiri de acolo au fost renovate cu fonduri europene.
(S.B.)