Ironiile la adresa Botoșaniului și-a botoșănenilor își au continuitate cu un articol în care este pus în prim plan mediul politic din nordul Moldovei. Celebra publicație electronică ”Times New Roman” a postat un articol privitor la Partidul Botoșănenilor care chiar există însă în privința căreia nu se știe însă dacă va avea candidați la alegerile din 5 iunie 2016.
Iată articolul:
Noua lege a partidelor politice permite oricui, chiar oricui, să-și înființeze un partid politic dacă are trei membri și timp să meargă la tribunal. Așa se face că în România s-au înființat în câteva luni peste o sută de partide politice noi. O parte dintre ele activează în Brașov, unde localnicii nu mai au încredere în partidele tradiționale, cum ar fi PCR sau PNL.
Un sondaj CURS a arătat cât de gravă este, de fapt, criza partidelor cu tradiție. Astfel, la Brașov, pe primul loc în preferințele alegătorilor se află Partidul Botoșănenilor (PB), partid înființat de două luni care se află într-o continuă ascensiune.
Președintele partidului, Amariei Agherghinei este candidatul la primăria Brașov cotat cu cele mai mari șanse de câștig. Acesta se va confrunta, cel mai probabil, cu candidatul Uniunii Democrate Liberale a Nemțenilor (UDLN), al cărei candidat, Aghiocel Asimionesei, este și el „pe cai mari”, reușid să ia voturi din mai multe cartiere importante de moldoveni.
Atenție, Uniunea Nemțenilor nu trebuie confundată cu partidul etnic Forumul Democrat al Nemților din România, partid format de ultimul sas rămas în Brașov, care promite că va completa locurile pentru lista de consiliul local cu moldoveni care vorbesc germana și depun jurământul față de „Vaterland”.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
INCENDIU la Botoșani: Proprietarul casei a intrat în flăcări disperat să-și salveze bunurile
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
SEARA ACEASTA: Un botoșănean a ars de viu, medicii nu au mai putut să-i salveze viața
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Acțiune a polițiștilor la Dorohoi: S-a lăsat cu permise și certificate REȚINUTE
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Mesaj de la servicii: Atacatorii cibernetici păcălesc utilizatorii pentru a le fura datele bancare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024