Primarul Ghiorghi Burlacu instaurează „Cortina de fier” în cadrul şedinţelor de Consiliu Local (CL) de la Darabani. Publicul nu mai poate lua cuvântul, decât prin intermediul consilierilor, altfel persoanele respective riscă să fie evacuate din sală de Poliţia Locală.
“Am decis că, dacă se înscrie cineva în discuţie, nu are ce discuta!”
Potrivit
Dărăbăneni.ro, acestea sunt măsurile radicale pe care le-a luat edilul deoarece nu acceptă să fie criticat în cadrul şedinţelor de CL. Burlacu a spus că aceste reguli sunt conform legilor în vigoare. „
Noi cunoaştem foarte bine legea, eu şi consilierii locali. În ultimele şedinţe ne-a bulversat ba d-l Câmpanu, ba d-na doctor (Viorica Nor - n.r.), ba Aurica. Am decis că, dacă se înscrie cineva în discuţie, nu are ce discuta, pentru că poate transmite mesajul prin intermediul consilierilor. Am invitat Poliţia Locală la uşă şi cine nu respectă această regulă vom elibera sala. Aşa va fi de azi înainte. Nu se poate ca în timpul şedinţelor de CL eu să fiu criticat în faţa consilierilor de alte persoane” a
declarat Ghiorghi Burlacu.
“Este o atitudine dictatorială, dar Burlacu nici de dictator nu este bun”
În replică, senatorul Liviu Câmpanu a spus că va participa la viitoarele şedinţe ale Consiliului Local din Darabani şi califică atitudinea primarului Burlacu drept dictatorială.
„Primarul Ghiorghi Burlacu poate să facă la el acasă ce vrea, dar în Primărie trebuie să respecte legislaţia în vigoare. A pune pumnul în gură cuiva în condiţiile în care în acest oraş sunt atâtea probleme care au rămas nerezolvate, este o atitudine dictatorială, dar Burlacu nici de dictator nu este bun. El nu are dreptul moral de acţiona în acest fel. Îi promit că voi fi prezent la toate şedinţele viitoare ale CL Darabani şi îl sfătuiesc să studieze legislaţia în legătură cu ultrajul adus unui înalt demnitar al statului român” a spus
Liviu Câmpanu.
“Vreau să adoptăm o nouă atitudine”
În orice caz, ultima şedinţă de CL a fost una inedită deoarece la masa prezidiului au luat loc primarul Ghiorghi Burlacu şi trei reprezentante ale sexului frumos: consilierul local Zîna Andronic, preşedintele de şedinţă, Verginia Scutaru, şef serviciu administraţie publică locală, care l-a înlocuit pe secretarul Paulică Zahariea aflat în concediu de odihnă, şi Lia Ifrim-Tîrniceru, consilier Starea Civilă, care a redactat procesul verbal al şedinţei. Cu sau fără Poliţia Locală la uşa sălii, şedinţa CL a fost una liniştită, preşedintele de şedinţă Zîna Andronic reuşind să păstreze ordinea şi disciplina.
„Sunt comentarii de tot felul despre cum se discută în cadrul şedinţelor de CL şi vreau să adoptăm o nouă atitudine” s-a adresat
Andronic aleşilor locali.