Marius Lulea, prim vicepreședinte al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) la nivel național a fost trimis la Botoșani.
Pentru a sprijin organizația județeană la depunerea listelor pentru alegerile locale, procedura fiind una complexă.
A participat și la o conferință de presă unde a avut o poziție apropiată de realitate. A recunoscut că partidul nu a reușit să coopteze resursă deosebită în AUR și astfel că au fost nevoiți să primească oameni din alte partide.
Iar prin comasarea alegerilor, AUR probabil că va avea maxim patru primari pe județ. Însă va avea mai mulți consilieri locali.
Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR.
„Spre toamnă vom avea o armată de 5.000 – 6.000 de oameni. La alegerile europarlamentare, probabil ele vor fi afectate și scorul partidului va scade puțin. Ne așteptăm undeva la 17 – 20% să fie scorul partidului, înainte de comasare procentul era undeva de 25 – 28%.”
În schimb AUR nu va avea probabil o mare reprezentativitate în Parlamentul European însă, liderii partidului susțin că acest lucru nu ar însemna neapărat o mare pierdere, pentru că oricum activitatea euro-deputaților nu are un impact real asupra traiului românilor.
Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR.
„Însă, ce o să se întâmple? Vom câștiga câteva mii de consilieri și vom pierde poate 1 – 2 europarlamentari, dar nu este atât de relevant pentru că europarlamentarii în afară de faptul că iau salarii foarte mari acolo la Bruxelles și trăiesc în lux... poate să vă spună și Rolex Bogdan (n.r. Rareș Bogdan) pentru că așa a ajuns să-și cumpere ceas de 30.000 de euro. Poate românii nu știu, dar ei nu au niciun rol. Rolul lor este consultativ, deciziile sunt luate de Comisia Europeană. Se trimit acolo politicieni care trebuie scoși de pe scena politică din țara respectivă. Ați văzut și lista celor de la PSD și PNL, care ar fi trebuit deschisă de o femeie și femeia este Tudose (Mihai Tudose). Asta este, asta înțeleg partidele politice principiul meritocrației ”
Conferința de presă poate fi urmărită în materialul video de mai jos
(Foto - Cotidianul)
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024