O familie de sinistraţi din municipiul Dorohoi, grav afectat de inundaţiile din vara trecută, a primit, în urmă cu o lună, o casă nouă în care să locuiască. Aceştia nu folosesc toaleta din locuinţă, pur şi simplu pentru că nu concep să-şi facă nevoile la câţiva metri de bucătărie.
Conform
Libertatea, cei doi romi, ambii în vârstă de 75 de ani, s-au mutat în casă nouă luna trecută, în cartierul Drochia. Vasul toaletei din locuinţă are încă folia de protecţie intactă, pentru că aceştia nu vor să-şi facă nevoile în el, spunând că aşa ceva e “contra firii”.
“Cum să-ţi faci, dom’le, nevoile în casă? Nici nu pot să mă gândesc la aşa ceva. E mare ruşine să-ţi primeşti musafirii la doi paşi de WC”, a spus indignat
Ioan Feraru, aprobat şi de soţia lui, Sarmiza. Cei doi preferă să parcurgă 300 de metri pentru nevoile fiziologice, până la WC-urile ecologice, decât să folosească closetul din casă, aşa că s-au hotărât să-şi construiască o latrină în curte.