Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Comunală (BECC) 41 din Ibăneşti a fost revocat din funcţia. Hotărârea a fost luată de Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană (BECJ) după ce a constatat că Petru Aboghioaie a desfăşurat fără echivoc acţiuni de campanie electorală.
Totul s-a întâmplat după formularea unei contestaţii de către Aurel Şlincu, reprezentantul USL din comuna menţionată.
Acesta a depus la BECJ trei fotografii în care preşedintele BECC Ibăneşti era surprins în timp ce instala bannere pentru primarul în funcţie Romică Magopeţ, care candidează la un nou mandat pe lista Mişcării pentru Botoşani. BECJ a solicitat Inspectoratului de Poliţie Judeţean efectuarea unei anchete pentru a se dovedi dacă acuzaţiile se confirmă, iar răspunsul a fost unul pozitiv. Cum pentru exercitarea funcţiei de preşedinte al unui birou electoral imparţialitatea şi corectitudinea sunt prevăzute în legea 67/2004 a alegerilor locale, cu majoritate de voturi BECJ a decis săptămâna aceasta destituirea lui Petru Aboghioaie. De asemenea, s-a adus la cunoştinţa preşedintelui Tribunalului măsura luată în vederea desemnării unei alte persoane care să ocupe postul vacantat.
VEZI ŞI:
Start furat în campania electorală, de la „P” la inima verde – GALERIE FOTO