Evenimente incredibile luni la amiază la Roma. Doi aleşi locali au avut un conflict care s-a terminat cu plângere la Poliţiei. Fiecare are propria sa variantă, însă numai unul dintre aceştia a depus reclamaţie.
„Eu nu pot opri vacile să se c...»”,
Sistemul de Gospodărire a Apelor Judeţean (SGAJ) a efectuat ieri în comună un control privitor la curăţenia pârâurilor care străbat localitatea. Specialiştii de la SGAJ au fost însoţiţi pe teren de viceprimarul Dumitru Iacob, iar unul dintre cazurile discutate a fost cel al consilierului local Benone Ciobanu, ale cărui animale ar paşte aiurea şi ar umple cursurile de apă de excremente.
„Astă toamnă a mai fost o reclamaţie la adresa acestui domn. A zis că e politic şi că i-a trimis Ţurcanu controlul: «faceţi ce vreţi, daţi amendă, eu nu pot opri vacile să se c...»”, afirmă
Dumitru Iacob. Ca atare, luni s-a pus din nou pe tapet problema vitelor poluatoare ale consilierului. Acesta s-a enervat rău şi l-a aşteptat la Primărie pe vice să-i ceară socoteală.
„A sărit din maşină, a venit spre mine să mă pocnească. Eu nu înţelegeam la cine ţipă, era unul de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă în spatele meu. Eu credeam că vorbeşte cu el”, declară
Dumitru Iacob. Potrivit acestuia, consilierul s-ar fi năpustit la o căruţă de unde ar fi încercat să ia o scândură şi să-l pocnească numai că, ghinion, ar fi fost bătută în cuie. Aşa că ar fi luat biciul să-i administreze o lecţie viceprimarului, doar că nu şi-a dus planurile războinice până la capăt după ce s-a strâns multă lume prin zonă.
„Un mizerabil şi un mincinos”
Benone Ciobanu, care timp de trei luni este şi preşedinte de şedinţă la Consiliul Local Roma, recunoaşte doar pe jumătate cele întâmplate. Adică, ar fi fost în control cei de la SGAJ, care în opinia sa ar fi fost chemaţi de viceprimar, doar că nu a încercat să-l bată.
„V-aţi uitat la el? Are peste 100 de kilograme, eu am numai 70, cum vă imaginaţi ca un purice să bată un elefant? Vocea am ridicat-o la el, dar atât”, dă asigurări
consilierul. Acesta este supărat că în timp ce prin comună se găseşte o mulţime de gunoi, iar viceprimarul răspunde de salubrizare, numai el este în centrul atenţiei.
„El încearcă să mă acuze pe mine pentru orice problemă. Eu dau cu scândura în cap? Astea sunt aberaţii. E un mizerabil şi un mincinos”, spune
Benone Ciobanu.
Ba-i viceprimar, ba nu-i, iar vitele-s de Dosarele X
Cert este însă că viceprimarul, care susţine că încă este afectat de cele întâmplate, a sesizat Poliţia.
„Eu vreau penal să-i facă”, afirmă
Iacob. Ciobanu contraatacă şi anunţă demiterea viceprimarului în şedinţa de joi a Consiliului Local. De altfel, conflictul dintre cei doi tocmai de la asta ar fi plecat. Pe 21 martie viceprimarul a fost demis, iar unul dintre artizani a fost tocmai Benone Ciobanu. Bucuria acestuia nu a ţinut însă prea mult timp fiindcă pe 2 aprilie consilierii l-au repus pe funcţie pe Dumitru Iacob.
Numărul vitelor lui Ciobanu care pasc pe imaşul comunal şi care ar polua cursurile de apă din Roma reprezintă un mister. Potrivit viceprimarului ar fi 30, iar conform consilierului local „24 sau 26”. Sigur este că Benone şi Dumitru au afinităţi cu partide diferite.
CITEŞTE ŞI:
Viceprimar demis de consilieri la Roma – VIDEO
Scandal cu înregistrări, buget dus acasă şi lefuri blocate la o Primărie – VIDEO