Antrenorul principal al celor de la
FC Botoșani a declarat că jucătorii au nevoie de concentrare pentru următorul meci care trebuie să fie tratat cu aceeași seriozitate asemenea celui precedent, odată eforia victoriei trecută.
"
Probleme trebuie să ne facem la fiecare meci, pentru că dacă ne-am numi Real Madrid sau FC Barcelona am câștiga poate toate partidele, dar așa nu există meci dinainte câștigat, cum nu există nici meci pierdut dinainte. Campionatul este strâns, iar meciurile sunt dificile. În momentul în care nu tratezi un adversar cu seriozitate, poți avea la final mari deziluzii. Antrenamentele din această săptămână îmi dau speranțe că suntem pe drumul cel bun. Băieții au fost foarte motivați și sunt foarte mulțumit. E clar că rezultatele obținute au creat o atmosferă fantastică. Fiecare vrea să demonstreze că vrea să joace în echipă", a declarat
Leo Grozavu.
[[banner]]
Tehnicianul a mai spus că partida cu Chiajna ca fi diferită față de cea cu Dinamo în contextul în care adversarul de sâmbătă nu ar fi într-o formă tocmai confortabilă. Meciul de anunță a fi unul disputat în care echipa cea mai motivată își va atribui cele trei puncte puse în joc.
Leo Grozavu se va regăsi într-o nouă postură și anume aceea de a se afla în tribune.
”E
ste o postură nouă pentru mine. Nu am mai stat de mult timp în tribună, dar nu am ce face și trebuie să mă obișnuiesc. Chiar vorbeam ieri cu băieții la analiza jocului că dacă ei demonstrează acum că joaca mai bine cu mine în tribună mă voi obișnui cu acel loc. Mi-ar conveni să stau relaxat și liniștit, dar din păcate nu se poate. Ei au nevoie în unele momente de cineva să-i impulsioneze și cred că în același timp și eu poate depășesc o anumita limită. Lucrez la treaba asta și încerc să mă corectez”, a încheiat
Grozavu.
Concordia Chiajna – FC Botoșani se va disputa sâmbătă de la ora 16:00 pe Look Plus. Echipa va rămâne la București pentru a disputa și meciul din
Cupa României împotriva lui Rapid și va reveni la Botoșani săptămâna viitoare.
(G.E.)
CITEȘTE:
FC Botoşani a dat peste Rapid în Cupa României - PROGRAMUL 16-imilor