Roș-alb-albaștrii s-au impus clar în ”derby de Moldova” și s-au depărtat la șase puncte de primul loc retrogradabil după încheierea etapei a VII – a din play-out – ul Ligii 1.
Într-un meci disputat chiar în prima zi de Paști pe Stadionul Municipal, FC Botoșani a învins cu 3 – 0 pe CSM Poli Iași.
Scorul a fost deschis de Lorand Fulop din penalty, în minutul 31, după ce mingea trimisă de Burcă din foarfecă l-a lovit în cot pe Gardoș. Ieșenii au protestat violent, fiind nevoie de trei minute pentru reluarea ostilităților.
Băieții lui Liviu Ciobotariu și-au mărit avantajul prin același Lorand Fulop, care în minutul 45 a reluat în plasă o minge respinsă de Peralta la un șut al lui Golofca.
Repriza a doua nu a consemnat evenimente deosebite până spre final.
Austriacul Holzmann a lăsat gazdele în 10 jucători după ce a fost eliminat în urma unei lovituri cu cotul aplicate unui ieșean.
Totuși, botoșănenii sunt cei care marchează prin Cătălin Golofca, în minutul 90 plus 4, după ce cu numai două minute înainte Mihai Roman ratase încă o lovitură de la 11 metri.
Prin această victorie FC Botoșani acumulează 25 de puncte și urcă până pe locul al treilea în play-out.
Antrenorul a mizat pe următorii jucători:
Pap – Patache (55 Karaboue), Miron, Burcă, Holzmann - Papa, Ongenda (70 Oaidă), J. Rodriguez - Golofca, Fulop (75 Roman), Fabbrini.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Atmosferă magică astăzi la Farmacia Anca: Super cadouri pentru toți copiii și un concurs pregătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Șoferul care a omorât-o pe Beatrice NU trebuia să fie la volan
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
România sub ALERTE meteo: În ajun de Crăciun vor fi precipitații în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ACUM: Revoluționarii și șefii din administrație se pregătesc să comemoreze eroii din 1989
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile