Roș-alb-albaștrii au pierdut luni seară fără drept de apel meciul disputat pe teren propriu cu alb-negrii: 0 – 3 în cadrul etapei a XIV – a din SuperLigă.
Partida a fost una fără istoric. Cu un Dan Nistor în zi mare (un gol și două pase decisive), ardelenii au condus ostilitățile de la un capăt la altul și nici într-un moment nu s-a pus problema câștigătoarei.
Moldovenii au părut resemnați, fără orizont și, pur și simplu, fără chef de fotbal.
Aceeași atitudine a avut-o și antrenorul Dan Alexa, care în a doua repriză a cedat și a privit jocul de pe bancă, din când în când comentând alături de secundul Ștefan Grigorie ce se întâmplă pe teren.
Scorul a fost deschis de Dan Nistor în minutul 9, care a reluat sub bară, din careu, o minge venită de pe dreapta și majorat de Valentin Gheorghe, care în minutul 21 a împins balonul în poartă după ce decarul oaspeților s-a jucat cu Pius.
În minutul 57, fostul căpitan al FC Botoșani, Andrei Miron, a reluat imparabil cu capul dintr-un corner executat de Dan Nistor.
FC Botoșani a ajuns astfel la 14 meciuri consecutive fără victorie în actuala ediție a campionatului și ocupă ultimul loc în clasament.
Dan Alexa a mizat pe:
Ducan – Mutombo (46 Adams), Pius, Șeroni – Banzar, Dican, Forescu, Dragu (69 Casap) – Petro (46 Cioiu), Ilicic (77 Olinga), Cărăușu (61 Creț).
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024