Gruparea fanion a județului s-a regăsit în fața celei de-a V - a înfrângeri din acest sezon competițional, pe un teren sintetic, împotriva celor de la Concordia Chiajna.
Jucătorii de la marginea capitalei au avut un parcurs nefast însă s-au revigorat după etapa trecută când au învins Juventus cu 5 – 0. Descătușarea pare să le fi priit celor de la Chiajna care au învins la scor de neprezentare revelația acestui campionat.
FC Botoșani a început bine meciul, în minutul 2 fiind bifată prima ocazie prin Popa care este aproape de gol, însă este urmărit bine de Marc, iar acesta deviază șutul fostului dinamovist în bară.
Gazdele echilibrează ocaziile în minutul 13 când Bumba apare la finalizare, iar șutul său de la marginea careului este respins cu dificultate de Cobrea.
În minutul 40 al partidei, cei de la Chiajna preiau conducerea prin Bawab care are o acțiune pe cont propriu, Chitoșcă nu-l poate bloca, iar fostul jucător al Craiovei îl învinge pe Cobrea și scorul devine înainte de pauză 1 – 0.
Începutul celei de-a doua reprize a adus și al doilea gol al gazdelor. Marian Cristescu a înscris pentru 2-0 după o finalizare elegantă, ce a survenit unui atac al botoșănenilor.
În minutul 87 se stabilește scorul final, când Cristi Bud marchează golul cu numărul trei în poarta lui Alberto Cobrea, după o pasă de la Bumba, cel care a contribuit și la prima reușită a celor de la Concordia.
FC Botoșani a mizat pe: Cobrea – Chitoșcă (Plămadă min.73), Miron, Burcă, Mușat - Bordeianu, Tincu – Serediuc (Rodriguez min. 64), Moruțan, Buș – Popa (Ciaccheri min. 46)
FC Botoșani, în ciuda acestei înfrângeri își menține poziția a patra din clasamentul Ligii Profesioniste de Fotbal, indiferent de celelalte rezultate ce se vor înregistra în această etapă.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
ULTIMĂ ORĂ: Tânăr transportat urgent la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Oana Sava
Nov 28, 2024