FC Botoșani și UTA s-au întâlnit sâmbătă seară într-un meci din cadrul etapei a X - a din SuperLigă.
Florescu a deschis scorul din penalty, în minutul 3, după un henț în care comis de Stolnik.
La pauză, Mircea Rednic a efectuat trei schimbări și oaspeții au intrat mai bine montați pe teren astfel încât în minutul 48 Carp a înscris cu o execuție spectaculoasă din fața porții, după ce Ducan a respins un șut al lui Pop.
Dar bucuria alb-roșilor nu a durat foarte mult, pentru că în minutul 52, roș-alb-albaștrii au revenit.
Adams l-a găsit foarte bine pe Ilicic la marginea careului, iar vârful abia transferat a driblat și l-a învins pe Iacob.
În minutul 82 Carp a fost eliminat, însă în ciuda faptului că au rămas cu un jucător mai puțin, oaspeții au reușit să egaleze prin Cooper în minutul 97.
FC Botoșani a rămas astfel pa ultimul loc.
Dan Alexa a mizat pe:
Ducan – Benzar (55 David), Pius, Șeroni, Creț (55 Țigănașu) – Adams (85 Cioiu), Dican, Florescu – N'Goma, Ilicic (71 Mutombo), Pinson (71 Zabou)
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024