Roş – alb- albaştrii lui Costel Orac au debutat ruşinos în acest retur de campionat şi se întorc cu o înfrângere de la Brăila după meciul care s-a terminat cu scorul de 2-1 pentru echipa adversă.
Toate cele trei goluri au fost marcate după grave greşeli ale defensivelor celor două echipe. Brăilenii au reuşit să înscrie de două ori în prima repriză, ajutaţi din plin de fundaşul botoşănean Răzvan Atudorei (secunda 25), care l-a faultat pe Pălimaru şi de portarul Marius Curileac (minutul 17), care a degajat o minge într-un atacant al echipei adverse ce a profitat de ocazie şi a înscris în poarta goală.
Golul botoşănenilor a fost marcat de Bogdan Ghiceanu. Acesta a profitat de gafa portarului de la Brăila care a reţinut iniţial o minge ce i-a scăpat din mâini, pe fază fiind atacantul botoşănean care a redus din handicap (minutul 83). Cu toate că botoşănenii au luptat în ultimele 10 minute ale meciului pentru obţinerea măcar a unui punct din această întâlnire, balanţa victoriei a înclinat spre gazde cu scorul final de 2-1. Prin acest rezultat FC Botoşani şi-a diminuat considerabil şansele la o eventuală promovare.
CITEŞTE ŞI:
Şfaiţer: Portarii au fost artizanii jocului, este inadmisibil