Gruparea fanion a județului întâlnește partenera de calibru similar din capitala Moldovei, în ceea ce în termeni fotbalistici, înseamnă un derby regional.
FC Botoșani joacă cu CSMS Iași într-un meci oficial din campionatul primei Ligi de fotbal
Costel Enache s-a exprimat înainte de acest derby moldav și a arătat că și-ar dori să mențină rezultatele pozitive și la această întrecere sportivă oficială ce va avea loc miercuri după amiază pe Stadionul Municipal.
„Nu e un meci ușor, e un derby care naște orgolii, care aduce energii suplimentare, sper ca toți cei care o să participăm la acest meci să înțelegem lucrul acesta, să sprijinim și să ne facem treaba”,
Costel Enache, antrenor principal FC Botoșani
Tehnicianul a spus franc faptul că nu urmărește revanșe și nu pregătește acest meci sub imperiul sentimentelor de răzbunare.
Pentru că: ”Sunt botoșănean în momentul acesta și energia mea se va duce spre Botoșani întotdeauna”.
Și nici faptul că se află unei etape intermediare nu ar putea scuza un eventual eșec.
”Suntem în aceeași situație ca și partenerii noștri de întrecere. Adică, nu că ei s-au odihnit și noi avem meci din trei în trei zile. Nu prea mă afectează partea asta cu jocuri apropiate unul de altul, sunt lucruri care nu sunt gestionate de noi, sunt normale în toată lumea așa, de mulți ani, noi trebuie să fim pregătiți de joc”,
Costel Enache, antrenor principal FC Botoșani
Despre adversara de miercuri, Costel Enache a spus că este „O echipă în formare, greu de citit, cu un joc ofensiv interesant, cu jucători de calitate și cu imaginație”.
”Va fi mai greu, nu o să fie meci ușor, cu atât mai mult cu cât un adversar nu îl cunoști foarte bine, sunt ceva probleme. Ideea e că și noi suntem pe un drum bun, ne-am mai stabilizat oarecum și cred că putem pune în balanță faptul că începem să ne consolidăm ideea de joc și atunci noi suntem cei care impunem ritmul”,
Costel Enache, antrenor principal FC Botoșani
Și nu în ultimul rând, antrenorul adoptat al Botoșaniului spune că rezultatul pozitiv poate fi dat și de acei oameni care participă la fenomenul sportiv. Adică, suporterii.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024