După o primă repriză interzisă cardiacilor, FC Botoșani a parcurs cele 45 de minute rămase din întâlnirea cu Gaz Metan Mediaș de pe Stadionul Municipal într-o continuă încercare de a înscrie golul victoriei.
Prima parte a partidei anunța un meci frumos cu multe goluri, însă în final pe tabelă a rămas o remiză cu două goluri.
Poate că botoșănenii și-ar fi adjudecat victoria dacă în prima repriză Golofca nu ar fi avut un gol anulat. Unul cu semnul întrebării de altfel, având în vedere că tușierul nu a ridicat fanionul pentru a semnaliza poziție de ofsaid.
Dezamăgirea a cuprins tribunele în minutul 37, când Chamed a executat un corner, portarul Fraisl a ieșit pe sub minge, care a ajuns la Iulian Cristea, fundașul trimițând cu capul în poartă.
În minutul 41, Ongenda pasează superb, în spatele fundașilor medieșeni, care îl scapă din marcaj pe Lorand Fulop, acesta preia superb și egalează.
Echipele au intrat la vestiare la scorul de 1 – 1 care a rămas neschimbat și la fluierul final al arbitrului central.
Remiza din această după amiază îi obligă pe cei de la FC Botoșani la o victorie în cazul în care își doresc un loc în play-off întrucât și CSMS Iași mai spătrează șanse la locul 6.
Iată echipele:
FC Botoşani: Fraisl - Dumitraş, Miron, Burcă, Soiledis - Karaboue, Ongenda (E. Papa 89) - Fabbrini, Fulop (Oaidă 80), Golofca (L. Buş 75) - M. Roman
Rezerve: T. Anca - Chindriş, Patache, Târşa
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Gaz Metan: Pleşca - Creţu, Diallo, I. Cristeas, Ivanov - Fofana, L. Aurelio - Caiado (Pleaşcă 80), Chamed, D. Olarus (Mailat 66) - Rondon (Yazalde 88).
Rezerve: Batista - Jica, Ely Fernandes, R. Romeo
Antrenor: Edward Iordănescu
DESCARCÃ APLICAȚIA BOTOȘÃNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024