Gruparea fanion a județului va părăsi orașul pentru aproximativ o săptămână de zile, urmând ca în acest interval să dispute două partide.
Prima este programată pentru miercuri, împotriva celor de la Concordia Chiajna despre care Leo Grozavu a declarat că este o echipă într-o revenire de formă.
”Așa cum spuneau și alți colegi de-ai mei, campionatul este echilibrat, oricine poate bate pe oricine așa cum oricine poate pierde la oricine. Avem obligația să ne spălăm rușinea de după meci, eu personal nu mă așteptam la acea înfrângere și după ce am văzut meciul pot spune că nu am meritat”
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani
Tehnicianul este de părere că ar fi putut scoate din meciul cu Viitorul Constanța măcar un punct. Însă, înfrângerea suferită în fața lui Gică Hagi nu înseamnă neapărat că echipa a intrat într-o pasă proastă.
”Sper că toată lumea realizează, noi când am intrat într-o perioadă nefastă, ne-a remontat rapid. Acum oricum suntem mult peste ceea ce ne-am propus la început”
Leo Grozavu, antrenor principal FC Botoșani
Sâmbătă, FC Botoșani merge la Craiova pentru cel de-al doilea meci programat în această etapă.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un nou COD GALBEN emis de meteorologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aproape ultimii și la suporteri: FC Botoșani, penultimul loc din Liga 1 și la numărul de spectatori
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Urșii de la Comănești vin din nou în mijlocul botoșănenilor: PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Trei case au luat foc în ultimele ore, pompierii au intervenit urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile