FC Botoșani nu a reușit să învingă Dunărea Călărași într-un meci care a contat pentru etapa a 8- a .
Echipa lui Costel Enache a dominat începutul partidei, dar fără o ocazie clară de gol. În minutul 11, FC Botoșani a primit un penalty după ce Simion l-a flancat în careu pe Roman.
Și astfel argentinianul Jonathan Rodríguez reușește să deschidă scorul. Nouă minute mai târziu, gazdele au primit penalty după un fault al lui Miron, dar Pap a reușit să respingă astfel că tabela a rămas neschimbată.
Imediat după, echipa lui Dan Alexa a fost cea care a început să preseze și a reușit să egaleze prin mijlocașul Kanda. Băieții lui Costel Enache au replicat printr-o bară după ce Papa a reluat cu capul din interiorul careului.
Greșelile din apărare însă i-au costat pe moldoveni, iar în minutul 37 căpitanul gazdelor a marcat cu capul după un corner. Astfel, Botoșaniul a terminat prima repriză în dezavantaj.
Jucătorii lui Enache au început în forță a doua repriză, iar în minutul 50, FC Botoșani a primit un penalty intens contestat de echipa gazdă. Același Rodriguez a transformat fără probleme și din nou egalitate între cele două echipe.
De altfel, meciul a avut un ritm bun, iar moldovenii au mai pus pericol prin Mihai Roman. În minutul 83 însă, Dunărea Călărași reușește să înscrie. FC Botoșani a mai cerut un penalty după un fault la Golofca, însă arbitrul Cătălin Popa nu a acordat.
Meciul a fost unul de luptă până în ultimul minut.
Echipele de start:
FC Botoșani: E. Pap - Patache, A. Burcă, A. Miron, Soiledis - Oaidă, J. Rodriguez - D. Fabbrini, E. Papa, Golofca - M. Roman
Dunărea Călărași: Straton - Țenea, Dobrosavlevici, C. Pușcaș, Mendy - Bourceanu - Kanda,G. Simion, S. Pană, Keyta – Ndiaye
S-a schimbat PROGNOZA pentru Crăciun și Revelion: Meteorologii vin cu noi vești pentru sărbători
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
ANUNŢ Primăria Botoșani privind noile hotărâri adoptate în cadrul ședințelor Consiliului Local
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Marius Croitoru, OUT de la FCU Craiova, Adrian Mititelu: Lucrurile nu merg bine
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024