Roș-alb-albaștrii au reluat antrenamentele după pauza competițională dintre sezoane.
La Stadionul Municipal au ajuns practic aceiași jucători din lotul echipei din precedentul campionat.
Nu au ajuns la reunire nici jucători noi care să fi fost contractați pe perioada vacanței și nici nu au fost anunțate plecări. Reprezentanții clubului au arătat că aceste modificări ar urma să aibă loc înainte de plecarea în cantonament și urmează să fie anunțate public, pentru cei interesați.
Nici Valeriu Iftime nu a ajuns la reunirea lotului, deși în anii precedenți era o prezență nelipsită de la astfel de momente. În schimb, la stadion a fost văzut Marius Croitoru care oficial vine din postura de delegat. Fostul antrenor al echipei a intrat la vestiare și nu a oferit niciun fel de declarații.
Printre jucătorii prezenți la stadion s-a regăsit evident și golgheterul sezonului 2022 – 2023.
„Încep în primul rând cu gândul acela de a ne pregăti foarte bine să putem face meciuri frumoase și chiar ne bucurăm că ne-am adunat cu toți și suntem fericiți”,
Sebastian Mailat, atacant FC Botoșani.
La acest moment, cel mai bun marcator al echipei susține că nu are planuri de plecare de la FC Botoșani și că intenționează să continue cu clubul botoșănean.
„Asta nu ține de mine. Știu că mi-am făcut treaba și vom vedea. Da (n.r. își dorește să rămână la FC Botoșani), am contract cu Botoșaniul încă un an. Cum am spus, vom vedea ce se va întâmpla”,
Sebastian Mailat, atacant FC Botoșani.
FC Botoșani urmează să plece în cantonament în Austria săptămâna viitoare, pe data de 23 iunie.
Nereguli prin Piața Centrală: Șoferi pe legea lor și mizerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Declarația zilei 14 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 14, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 14, 2024