În etapa a XXI – a din SuperLigă, ultima din acest an, UTA a învins pe FC Botoșani cu 2 – 0 într-un meci disputat la Arad.
În prima repriză ocaziile au alternat la cele două porți, însă au punctat gazdele prin Mabea, în minutul 42, cu o lovitură de cap, după un atac prelungit.
Golul primit spre finalul părții întâi a jocului și-a pus amprenta asupra evoluției roș-alb-albaștrilor, care nu s-au regăsit după pauză.
Astfel că în minutul 77 arădenii și-au majorat avantajul de pe tabelă prin Vuletich, din pasa lui Fabry.
Antrenorul Liviu Ciobotariu a mizat pe:
Anestis – Sadiku (70 Diez), Matricardi, Miron, Pavlovic – David (81 Fulop), Ongenda, Aldair – Florescu (63 Mitrov), Chică-Roșă, Bodișteanu (81 Mouaddib).
În urma acestei înfrângeri, FC Botoșani ocupă locul 15, penultimul din SuperLigă.
Poziția este direct retrogradabilă, iar moldovenii sunt despărțiți de patru puncte, de prima poziție de baraj.
FOTO: Sport.ro
Concurs de colinde organizat cu greu la Botoșani: CARE sunt marii câștigători
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Zmeul de pe șosea al acestui Crăciun – CÂT avea la bord și CÂT a fost amenda
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile