FC Botoşani a pierdut la limită, pe teren propriu, în faţa formaţiei Dinamo Bucureşti, cu 0 – 1. Nu scorul a contat, ci evoluţia echipei şi faptul că a luat gol în avantaj numeric.
Prima parte a jocului a fost una disputată, pe contre, dar cu rare ocazii de gol. Nemec a reprezentat principalul pericol al oaspeţilor, de partea cealaltă Roman şi mai ales Golofca pivotând pe dreapta şi pe stânga, dar de obicei fără finalitate.
Repriza a doua a început cu eliminarea lui Salomao, care în minutul 50 a primit direct roşu de la arbitrul Andrei Chivulete după o intrare extrem de dură la Roman, la o fază neutră din jumătatea gazdelor.
Cu un om în plus, botoşănenii s-au năpustit în atac, acţionând cu predilecţie pe partea dreaptă, dar acţiunile cuplului Unguruşan – Roman, care au destabilizat flancul stâng dinamovist, s-au terminat cu centrări periculoase, dar nefructificate.
Gazonul a dat tot mai multe semne de oboseală, în unele zone din jumătatea dinspre Calea Naţională fiind lipsit de iarbă.
În minutul 81 dinamoviştii au dat lovitura prin Robert Moldoveanu, care a reluat cu capul o minge de pe stânga, după un contraatac.
Imediat a început să se scandeze: Demisia! Demisia! După care Costel Enache s-a aşezat pe bancă.
Este al zecelea meci consecutiv din Liga 1 în care FC Botoşani nu marchează gol din acţiune, în tot acest interval înscriind doar trei goluri din penalty.
Costel Enache a început meciul cu Moruţan pe bancă, după ce la Chiajna îl desemnase în premieră căpitan. Fundaşul central Burcă a început meciul ca fundaş stânga şi l-a terminat ca apărător dreapta.
Iată pe cine a mizat:
Cobrea – Unguruşan (78 Acsinte), Miron, Plămadă, Burcă – Tincu, Achim, Oaidă (65 Moruţa) – Roman, Golubovici (73 Axente), Golofca.
Din formaţia oaspete a lipsit Gabriel Torje, în timp ce ex-botoşăneanul Daniel Popa fost doar rezervă, chiar dacă a înscris etapa trecută.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Ghidul suprem pentru alegerea cerceilor cu magnet potriviți pentru orice ocazie
Redacția Botoșăneanul
Sep 26, 2024
Doi botoșăneni surprinși cu „sticla la gură” pe camerele video din oraș
Redacția Botoșăneanul
Sep 26, 2024
Șofer prins BĂUT de polițiști pe strada Primăverii
Redacția Botoșăneanul
Sep 26, 2024
NOAPTEA TRECUTĂ: Mașină ajunsă în șanț, „șoferul” a dat de necaz
Redacția Botoșăneanul
Sep 26, 2024
Sucevean oprit în trafic la Botoșani: S-a întors acasă cu amendă
Redacția Botoșăneanul
Sep 26, 2024