A doua echipă a judeţului a pierdut partida pe care a disputat-o vineri după-amiază pe teren propriu. FCM Dorohoi a întâlnit CSM Râmnicu Sărat într-un meci care a contat petru etapa a IV – a din seria I a ligii a III – a.
A început bine, dar s-a terminat prost
Confruntarea a început cum nu se poate mai bine pentru gazde, care au deschis scorul încă din minutul 7 prin Vasile Irimia, care a şutat puternic din apropierea careului mic. Treptat însă, experienţa oaspţilor, care sezonul trecut au evoluat în liga a II – a şi-a spus cuvîntul. Ei au reuşit să egaleze în minutul 56 prin brazilianul Allison do Nascimento Medeiros şi să preia conducerea prin Valentin Lungoci în minutul 73. Scorul final a fost stabilit tot de Allison do Nascimento, cel mai bun jucător al meciului, peste nivelului diviziei C, după un contraatac şcoală. Este a treia înfrângere consecutivă pentru nou promovata din Dorohoi, care precedentele două etape a evoluat în deplasare. După patru meciuri şi o singură victorie FCM Dorohoi ocupă poziţia a 12 – a, retrogradabilă.
Lume bună la meci
Tribunele au fost din nou pline, iar pe strada de lângă stadionul “1 Mai” s-a format un şir de sute de metri din automobile.
În tribune au luat loc primarul Dorin Alexandrescu, deputatul Andrei Dolineschi, directorul Spitalului Municipal Dorohoi Valerian Andrieş, ultimii doi manifestându-şi în mai multe rânduri relativ zgomotos dezaprobarea şi dezamăgirea faţă de cele văzute pe teren.
“Este totuşi o diferenţă de valoare care s-a văzut prin joc, prin organizare. Au câţiva jucători peste nivelul diviziei C. Ei au pasat la centrul terenului, pe când noi nu am făcut din păcate acest lucru şi bineînţeles în prima repriză a fost altceva pentru că am început cu entuziasm şi probabil şi condiţia fizică nu este la nivelul diviziei C”, a declarat
edilul şef de Dorohoi. La partidă a fost prezent şi consilierul municipal de Botoşani Romulus Eram şi director executiv de la FC Botoşani Dumitru Brânză. Oamenii au intrat pe arenă cu biciclete, galeria a fost prezentă la meci, dar a fost tăcută, iar în tribune au luat din nou loc o mulţime de fete.
(S.B.)