Deși s-a dorit a fi un cadru festiv și oficial la predarea ștafetei administrative de la Consiliul Județean, discursul Doinei Federovici a avut o notă disonantă.
Fostul președinte al Consiliului Județean a fost invitat să ia cuvântul după.
Valeriu Iftime, actualul președinte al județului.
Ca și la alte ocazii de acest fel, Doina Federovici a venit cu un discurs scris pe hârtie care a durat aproape 13 minute și în care și-a făcut o autoevaluare la superlativ și l-a invitat pe Valeriu Iftime să treacă la treabă.
Doina Federovici, fost președinte CJ
„Iată-ne ajunși la finalul mandatului, cel mai performant din istoria Consiliului Județean Botoșani. Un mandat în care am demonstrat că se poate face administrație performantă la conducerea Consiliului Județean Botoșani și în care am devenit etalon în administrația publică, depășind județe mult mai dezvoltate. Nu o spunem noi, cei implicați, ci instituțiile europene de cel mai înalt rang: Consiliul Europei ne-a acordat prima etichetă EloGE din România, adică Eticheta Europeană pentru Excelență în Guvernare, iar în cadrul Săptămânii Europene a Regiunilor de la Bruxelles, Consiliul Județean Botoșani a fost invitat, în ultimii doi ani, să prezinte exemple de bune practici”
Șefa PSD a inserat și agresivitate politică în discursul său cu referire directă la liberali cărora le-a transmis că echipa sa a schimbat calitatea vieții botoșănenilor, aspect care nu poate fi negat „chiar dacă suntem acum într-o perioadă efervescentă, de campanie electorală, în care unii competitori, pentru a obține un mic avantaj electoral, aruncă cu noroi în tot ceea ce s-a făcut bun în județul nostru.”
Doina Federovici a mai spus că instituția cu ea la conducere a derulat peste 150 de proiecte, cu o medie de un proiect la 10 zile.
A stârnit rumoare în sală când a declarat că CJ Botoșani a depășit la capitolul dezvoltare „Bihorul lui Bolojan, Brașovul lui Veștea, Suceava lui Flutur și lista poate continua”.
De asemenea din sală s-au auzit hohote de râs, mai ales din zona unde se aflau liberalii la momentul în care a vorbit despre cum a salvat Nova Apaserv.
I-a recomandat lui Valeriu Iftime să-și suflece mânecile și să treacă la treabă fără să încerce să găsească scuze.
Și i-a înmânat o listă de proiecte intitulată ”75 plus” pe care să le ducă la îndeplinire, adică să continue munca pe care a început-o în propriul mandat.
Discursul integral poate fi urmărit în materialul video de mai jos:
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024