Gheorghe Z. s-a născut în Vorniceni, județul Botoșani, în 1954. 60 de ani a trăit bărbatul, până și-a dat duhul spre finele lui 2014. Ultimele lui zile din viață au fost marcate de bătaia cruntă pe care a primit-o chiar de la cea cu care și-a împărțit viața vreme de șase primăveri. Pentru că a vrut să se despartă de concubina sa, aceasta i-a aplicat o corecție soră cu moartea. E posibil să fi fost chiar moartea însăși.
Asta pentru că bărbatul a decedat la scurtă vreme după ce a părăsit spitalul bandajat și cu oasele rupte. Când a revenit la consult, pentru că se simțea prea rău, a fost deja prea târziu. Gheorghe Z. a intrat în stop cardio-respirator și medicii nu l-au mai putut salva.
Cazul lui nu este însă singular, chiar dacă nu cu același deznodământ tragic. La nivelul județului Botoșani, certurile conjugale care se termină cu violență au ajuns deja la ordinul zecilor, de la începutul anului - și printre victime, se numără și bărbați care au primit corecții de la partenerele de viață.
Nu toate cazurile însă ajung în atenția autorităților – mai ales că, dincolo de agresiunea fizică, cea mai „agresată” în aceste situații, este mândria bărbătească. Astfel că, în atenția Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Botoșani, în perioada ianuarie-mai, „au fost formulate 147 de sesizări privind comiterea unor agresiuni casnice”, potrivit purtătoarei de cuvânt a IPJ, Daniela Gheorghiescu.
Polițiștii au identificat, pe de altă parte, 149 de agresori, dintre care 14 sunt femei trecute de vârsta majoratului, ponderea cea mai mare ocupând-o tot bărbații, 135 dintre aceștia intrând în categoria agresorilor, doi fiind minori. Pe de altă parte, în categoria victimelor, femeile ocupă ponderea cea mai mare, din 150, 99 sunt de sex feminin, în timp ce bărbații majori au ajuns în număr de 31, 12 minori și opt tinere până în 18 ani.
Dincolo de cifre, tabloul violenței în familie este extrem de complex și depășește clasica accepție de „bătaie între soți”. Potrivit legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, aceasta reprezintă „orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”.
Majoritatea cazurilor înregistrate în Botoșani de la începutul anului, se încadrează în tipul de relațiilor amoroase, soț-soție, mai exact 68 dintre acestea; 84 dacă punem la socoteală și relațiile de concubinaj.
De ce se ajunge aici? De cele mai multe ori motivările sunt absurde – din răzbunare, supărare dusă la extrem – drept urmare se ajunge în final la împăcare și plângerile sunt retrase din evidența Poliției. Foarte puține dintre sesizările făcute autorităților rămân în picioare. De altfel, în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani, nu a ajuns anul acesta niciunul dintre cei 31 de bărbați care apar pe lista Poliției ca fiind victime ale violenței în familie. Ultima oară când a intrat pe fir și DGASPC a fost acum doi ani, când au acordat asistență unui bărbat snopit în bătaie de consoartă.
„Am avut astfel de cazuri, dar cel mai recent s-a întâmplat acum doi ani. Este posibil să mai fie astfel de incidente, dar nu au ajuns în atenția Compartimentului de Abuz și Violență din cadrul instituției noastre”, a precizat Dan Șlincu, director al DGASPC Botoșani.
Imaginea de ansamblu a violenței domestice transcende așadar vechea zicală românească, „femeia trebuie bătută, știe ea de ce”, și inegalitatea dintre sexe a depășit, se pare, și bariera aceasta dureroasă a unui tip de violență pe care autoritățile se străduiesc să o combată.
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024