Așa cum sugerează și numele, acest fel de mâncare vine de pe meleaguri rădăuțene, însă prea puţin se ştie că inventatoarea ei este o gospodină care în anii 70 era bucătarul-șef al restaurantului Nordic din Rădăuți, locaţie ce aparținea de Ministerul Turismului.
Cornelia Dumitrescu, în vârstă de 76 de ani, este șefa ciorbei rădăuțene, maestru culinar, o femeie care și-a petrecut toată viața în bucătărie, printre aburi îmbietori de supe, tocane și fripturi, şi care ne-a împărtăşit secretul acestui delicios preparat.
- Cum ați ajuns să lucrați în acest domeniu?
- M-am născut în comuna Mihăileni, judeţul Botoşani, la doi kilometri de graniţa cu Ucraina. Părinţii mei erau ţărani, agricultori, însă mama era vestită în sat, fiind chemată la nunţi şi botezuri pentru că era pricepută în a ajuta şi organiza gospodinele care pregăteau mâncarea. Ea a insistat să fac şcoala profesională de bucătari de la Rădăuţi. La 19 ani am început activitatea ca ajutor şi apoi bucătar, chiar bucătar-şef, în cadrul Oficiului Național de Turism, la restaurantul Nordic, cel mai mare restaurant din Rădăuţi, la acea vreme. Maestru în arta culinară am ajuns parcurgând traseul de formare profesională, am lucrat o perioadă scurtă în Germania democrată şi în Grecia, în stagii de schimb de experiență, iar cursurile şi examenul pentru maestru bucătar şi bucătar-şef au fost la Posada şi Bucureşti. Restaurantul Național reprezintă aproximativ jumătate din fostul spațiu al celui dinainte, Nordic, pe care l-am condus un timp, înainte și după 1989, împreună cu o colegă. Din 1999 am pornit singură cu această afacere de familie, susținută de soț și de copii.
- Cum a fost inventată ciorba rădăuțeană?
- Serafim, soțul meu, își dorea o ciorbă asemănătoare la gust cu ciorba de burtă, dar făcută din carne de curcan sau de pui. Așa că i-am îndeplinit dorinţa şi i-am pregătit-o astfel, servind-o familiei, în premieră, cu ocazia unei aniversări. A fost pe placul tuturor și, la sugestia lui, am introdus noul produs culinar și în meniul restaurantului unde lucram. La scurt timp, am adaptat rețeta, înlocuind carnea de curcan cu cea de pui, mai ieftină și mai ușor de procurat. Astfel, ciorba rădăuțeană a devenit cea mai căutată din meniurile restaurantelor românești, mai ales pentru diplomaţii străini care treceau prin Bucovina de Nord, în vizită pe la mănăstiri, sau chiar la restaurantul Nordic. Chiar dacă nu am înscris la OSIM ciorba rădăuțeană, nu regret acest lucru. Singura recunoaștere publică oferită de autorități este titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Rădăuți”, primit în 2009.
- Care ați observat că este cea mai frecventă greșeală a celor care fac ciorbă rădăuțeană?
- Faptul că adaugă legumele tăiate mărunt în ciorbă şi o servesc cu verdeaţă deasupra, ca la borșuri. Ba am auzit că unii adaugă și cartofi. Acest fel de a servi nu face parte din reţeta originală. Deși au ingrediente comune, nu e nici ciorbă de pui și nici à la grec.
Ingrediente: piept de pui cu os, un tacâm de pui, ţelină, morcov, pătrunjel, ceapă, smântână, usturoi pisat, ouă, făină, sare şi piper după gust.
Mod de preparare: se pun la fiert pieptul de pui şi tacâmul de pui cu legumele şi ceapa. Separat, se amestecă smântână, usturoi pisat, gălbenuşurile, făina şi se adaugă praful de sare şi piperul. Se strecoară supa, carnea se dă deoparte, se curăţă de oase şi piele şi se taie în cuburi. Supa se pune din nou la fiert, iar când începe să fiarbă, se adaugă amestecul de mai sus, iar la sfârşit se toarnă oţetul. Apoi, se mai strecoară o dată pentru a nu rămâne bucăţele de usturoi înăuntru. Adăugaţi sare şi piper după gust, carnea de pui şi se serveşte fierbinte cu ardei iute. Nu se pune verdeaţă pe deasupra şi legumele se scot din supă. Poftă bună!
(Sursa: taifasuri.ro / Foto: newsbucovina, bucataras.ro)
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024