Veronica Bordeianu va sta în fața Primăriei Botoșani cu pancartele legate de gât până când va găsi o rezolvare la problema pentru care se luptă de 26 de ani.
Seria protestelor a fost începută cu prima zi a primăverii. Pe 1 marte de la ora 9:00, femeia de 72 de ani și-a adus un scăunel și s-a așezat în fața instituției. Cere de la autorități o bucată de teren poziționată undeva prin Cătămărăști Deal dar care, la ora actuală valorează o mică avere mai ales din partea celor care doresc să-și construiască o casă.
”Am deschis și acțiune în instanță și Primăria mi-a trimis că eu dețin terenul, dar eu în realitate nu dețin nimic. Acolo a fost fabrica de lapte, ei au trimis în instanță că terenul este al fabricii de lapte dar fabrica e falimentară de atâția. Și mi s-a spus că terenul este ocupat de dl. Conțac. Mai mult, în timpul procesului mi s-a cerut să fac o expertiză și când am ajuns acolo m-au dat afară din curte, mi-au spus să ieșim până nu vin bodyguarzii. Expertul nu și-a pus mintea, a ieșit și-a plecat” – Veronica Bordeianu, protestatară.
Botoșăneanca încearcă de ani de zile să reintre în posesia proprietății care a fost de fapt a socrilor ei și susține că nu va renunța acum.
”De 26 de ani mă lupt. Acest teren este predat către CAP în 1959 și în cererea de înscriere în CAP tata socru roagă comisia ca suprafața de 0.30 să fie trecută pe fiul său. În 1991 ne-a chemat și ne-a eliberat o adeverință în care se spune că mai avem de recuperat o suprafață de 30 ari teren intravilan, conform cererii de înscriere în CAP a lui Bordeianu Vasile” – Veronica Bordeianu, protestatară.
Șefii din Primărie nu prea îi dau însă dreptate. Și asta deoarece, protestatara ar cere de la municipalitate un bun care în realitate nu face parte din domeniul public. Mai mult, se pare că ea totuși ar avea o sentință judecătorească ce-i este nefavorabilă.
”Ceea ce pot eu să spun este că, cererea dnei Bordeianu depășește competența materială a administrației locale. D-na Bordeianu s-a adresat în aceeași problemă instanțelor de judecată, hotărârea fiind rămânând irevocabilă în sensul în care nu i s-a dat dreptate. D-na Bordeianu a avut audiențe repetate la Primăria municipiului Botoșani, dar amplasamentul, ceea ce solicită dumneaei de fapt, este un amplasament determinat care nu este la dispoziția administrației locale” – Ioan Apostu, secretarul Primăriei.
Secretarul a mai adăugat că femeia a primit la schimb cu terenul pe care-l cere u altul. În replică, Veronica Bordeianu spune că respectiva suprafață ce i-a fost oferită se află în extravilan și nu se compară cu cel solicitat de ea. (G.E.)
Iftime nu are modele în fotbal: Nu vreau să fiu patron ca Șucu / Becali nu a plătit brandul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Ministrul iubit de botoșăneni reclamat că și-a bătut soția
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Comercianții nu mai sunt obligați să dea bon fiscal la tranzacțiile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Spitalul Județean Botoșani angajează economist fără experiență
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile