O femeie din Dorohoi a trecut duminică prin clipe de groază după ce s-a trezit cu hainele în flăcări. Cel care i-a dat foc este chiar nepotul de 30 de ani al Mariei B., în vârstă de 74 de ani cu care împarte același acoperiș, potrivit Opinia de Dorohoi.
Potrivit polițiștilor, duminică după-amiază, pe fondul consumului de alcool, între cei doi a izbucnit un conflict spontan. La un moment dat, femeia a mers într-o cameră şi s-a întins pe pat, dar nepotul a venit după ea şi a stropit-o cu o substanţă inflamabilă, după care i-a dat foc. Tot el a fost cel care, probabil speriat de ceea ce a făcut, a stins repede focul.
Femeia a fost transportată la Spitalul Municipal din Dorohoi, unde a rămas internată, aceasta suferind mai multe arsuri. ”Femeia a fost expertizată astăzi 6 octombrie 2015, de medicii legiști care au stabilit că aceata necesită 21 de zile de îngrijiri medicale iar viața nu i-a fost pusă în pericol. A fost deschis un dosar penal pe numele nepotului, care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală. Dosarul este coordonat de un procuror de la Parchetul Dorohoi”, a declarat comisarul șef Marcel Prichici, șeful Poliției Dorohoi.
2 milioane de euro pentru fericirea a 270 de copii din Botoșani - VIDEO
Ramona Lupu
Mar 04, 2025
Gabriela Erdic
Mar 04, 2025
Șofer cu o mașină „fantomă” oprit de polițiști la vamă
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Un jandarm a REFUZAT mita de la doi hoți care au buzunărit un bărbat nevinovat
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile