Mai mult, jandarmii au întocmit și un dosar penal unui tânăr care ar fi trebuit să se afle în carantină.
Luni după-amiază, un echipaj de jandarmerie, care executa o misiune de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului SARS CoV-2 în zona străzii Grivița, din municipiul Botoșani, a fost sesizat de o femeie în legătură cu dispariția portofelului pe care îl avea în geanta de umăr.
Având în vedere că lipsa portofelului a fost observată cu puțin timp în urmă, jandarmii au procedat la verificarea zonei din apropiere, în scurt timp fiind depistate patru persoane cu vârste cuprinse între 14 și 38 de ani, care, deși nu au recunoscut că ar fi implicate în vreun fel în sustragerea portofelului, și-au amintit că au văzut un portofel așezat pe un automat de cafea.
Cei patru au fost conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, unde le-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, jandarmii beneficiind și de sprijinul unor martori oculari.
Suma de bani care lipsea din portofel a fost găsită la controlul corporal în buzunarul unuia dintre făptuitori, femeia reintrând în posesia integrală a bunurilor.
Mai mult decât atât, unui bărbat din grupul respectiv, în vârstă de 21 de ani, i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, conform prevederilor art.352 din Codul Penal, deoarece nu a respectat măsura carantinării timp de 14 zile la domiciliu, dispusă în cazul său la eliberarea din penitenciar, în data de 4 noiembrie.
Dosarul cu actele procedurale va fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea competentei soluționări.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024