O botoşăneancă a fost lovită uşor pe trecerea de pietoni situată pe strada Primăverii, în capătul liniei 1 de un tânăr de 18 de ani, aflat la volanul unui VW şi care abia şi-a obţinut permisul de conducere. Femeia a fost transportată la spital însă se pare că nu este vorba despre o accidentare gravă.
B. Andrei, tânărul care se afla la volanul maşinii implicată în accident
a vrut să iasă dintr-o parcare şi a efectuat manevra de marşarier fără a
se asigura, moment în care a lovit-o pe C. Cristina de 41 de ani care
se angajase în traversarea străzii prin loc prevăzut cu trecere de
pietoni. Botoşăneanca a fost lovită în zona picioarelor, fiind
transportată la spital pentru investigaţii de specialitate de o
ambulanţă SMURD. „
Nu este un accident grav, doamna traversa regulamentar
pe trecerea de pietoni iar şoferul a dat cu spatele şi a acroşat-o cu
luneta, şoferul este începător”, a afirmat
agent principal Bogdan Damian
din cadrul Poliţiei Rutiere Botoşani. Vina pentru producerea
accidentului aparţine şoferului începător care este cercetat pentru
vătămare corporală din culpă. El a fost testat cu aparatul etilotest,
rezultatul fiind negativ.