Municipiul Botoșani urmează să mai aibă un cetățean de onoare. Un proiect de hotărâre a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței ordinare din 21 aprilie 2016. Este vorba despre sportiva Sanda Toma Urichianu.
Iată ce scrie în raportul de specialitate al acestui proiect de hotătâre:
”Este unanim recunoscut că Botoșaniul este locul de care sunt legate numele unor personalități din aproape toate domeniile: cultură, artă, sport.
Este și cazul Sandei Toma, sportiva care a adus țării noastre primul titlu olimpic la canotaj, la Jocurile Olimpice de la Moscova din anul 1980. Născută la Ștefănești, județul Botoșani, Sanda Toma a practicat la început atletismul iar primele competiții sportive la care a participat s-au desfășurat în municipiul nostru.
La Botoșani a repurtat primele victorii și, așa cum mărturisea într-un interviu, orașul nostru ”reprezintă și rămâne pentru mine locul de unde am plecat în marea competiție a vieții, de unde fiecare dintre noi are un start. Profesorii și antrenorii care m-au lansat și încurajat au fost și rămân membri ai acestor meleaguri. Cele mai înalte titluri sportive și academice pe care le-am obținut le dedic meleagurilor botoșănene și oamenilor deosebiți din acest legendar plai”.
CLICK pentru proiectul integral
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024