Prostestele din Botoșani s-au radicalizat atât ca scandări, cât și ca mesaje. Mai cuminți în prima seară de manifestări, în cea de a doua pancartele afișate de botoșăneni au fost mult mai dure.
O mulțime de femei, unele cu copii de mână sau chiar în căruț, au agitat cartoane cu lozinci extrem de dure la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, a ministrului Justiției, Florin Iordache, dar și a celorlalți capi social-democrați care au făcut posibilă aprobarea OUG 13/2017 prin care s-a modificat Codul Penal favorizând o mulțime de politiceni cu dosare penale.
Ieșirea în decor a lui Liviu Dragnea din Parlament, care i-a răspuns unui protestatar care îi reproșa conceperea amintitului act normativ cu ”fac și pe mă-ta” a fost sancționată de o tânără din botoșani. Aceasta a venit cu o pancartă adresată atât președintelui PSD, cât și ministrului Justiției. ”Iordache, mă-ta știe ce faci noaptea?” era textul de pe aceasta, autoarea bucurându-se de o mare popularitate și recunoscând că nu a mai fost fotografiată niciodată atât de insistent.
Acesta a fost însă doar unul dintre zecile de mesaje de pe pancarte. Iată alte câteva:
Altă între-bare
Uniți, salvăm România de corupți
Dragnea, România nu-i proprietatea ta! Hoților!
Dormeam, dar m-ați trezit hoților
Vă vedem
Jos mafia PSD cu hoții și penalii din Botoșani
Abrogați și plecați!!!
Iordache, mă-ta știe ce faci noaptea?
Am venit gratis!
Restart România
Retrageți Ordonanța Rușinii
Binili învinge
Țara arde și baba e în stradă
Dragnea la pușcărie
Politicienii, corupția au distrus România
Corupția Ucide!
Oarecum surprinzător, dat fiind bazinul electoral al PSD, la marșul de joi seară au luat parte și o mulțime de vârstnici, veniți la rândul lor cu steaguri și pancarte.
Femeile fac revoluție anticorupție la Botoșani: Mă-ta știe ce faci noaptea? – GALERIE FOTO https://t.co/EcqrYziCUg pic.twitter.com/J4IqkzviGa
— Sergiu Bălăşcău (@SergiuBalascau) 3 februarie 2017
Până la ora redactării acestei știri un ministru și un secretar de stat au demisionat din cauza adoptării ordonanței de urgență menționată, iar primarul PSD de Iași a cerut la rândul său retragerea acesteia și demisia ministrului Justiției. Corului de nemulțumiți din PSD i s-a adăugat și proaspătul deputat Răzvan Rotaru, care în campanie a promis să fie alături de tineri și să le reprezinte interesele și care s-a exprimat public împotriva OUG 13/2017, declarațiile sale făcând turul presei naționale. Ceilalți parlamentari social-democrați de Botoșani, cu excepția lui Marius Budăi care a justificat aprobarea actului normativ prin cerințe europene și de la Curtea Constituțională, au evitat subiectul, Doina Federovici, de exemplu, preferând să vorbească în continuare de măriri de salarii și pensii.
Spre deosebire de protestele din 2012, atunci când o mulțime de PSD-iști și PNL-iști s-au alăturat manifestanților, de această dată, cu excepția unor tineri liberali, nici un om politic cu funcție nu a venit alături de aceștia. De asemenea, nici un demnitar nu a coborât să îi asculte. În schimb, s-a interzis parcarea într-o bună parte a Pieței Revoluției pentru a face loc manifestanților.
De altfel, marșul de ieri seară s-a încheiat cu o demonstrație în această zonă.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024