Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a fost de curând la New York.
Ministrul Muncii a susţinut în data de 13 martie, la sediul ONU, în plen, Declaraţia Naţională cu tema prioritară 'Sisteme de protecţie socială, accesul la servicii publice şi infrastructură durabilă pentru egalitatea de gen şi împuternicirea femeilor şi fetelor'.
"Pentru Guvernul român, egalitatea de gen este un domeniu prioritar, motiv pentru care România a inclus în modelul social propus prin Programul de Guvernare, primul program care cuprinde un capitol distinct alocat perspectivei de gen: 'Respect şi demnitate pentru femei'", a declarat, citat de ştiri pe surse, Marius Budăi.
În acest sens, demnitarul român a reamintit că Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a întreprins în ultimii patru ani o reformă a legislaţiei privind violenţa domestică şi au fost adoptate măsuri pentru a ratifica şi pregăti implementarea Convenţiei de la Istanbul.
Noile reglementări asigură protejarea şi garantarea tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi se concentrează pe nevoile victimei. Astfel, pentru prevenirea violentei domestice, a fost introdus ordinul de protecţie provizoriu pentru a se putea interveni de urgenţă, în situaţii de pericol iminent.
De asemenea, sunt prevăzute măsuri concrete şi pentru dezvoltarea serviciilor sociale: crearea unei reţele naţionale integrate de locuinţe protejate pentru victimele violentei domestice, a unor centre de criză pentru situaţii de viol şi dezvoltarea unei reţele de consiliere pentru agresori, la nivel local, precum şi reglementarea măsurilor de prevenire a recidivei actelor de violenţă în familie.
Una dintre priorităţile României continuă să fie reducerea diferenţelor de remunerare între femei şi bărbaţi şi implementarea unor măsuri de asigurare a echilibrului dintre viaţa de familie şi cea profesională a părinţilor şi îngrijitorilor.
Luni, 11 martie, ministrul Muncii a fost prezent la dezbaterea generală care a avut loc la sediul ONU, unde a susţinut Declaraţia Uniunii Europene, în contextul deţinerii Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Garda de Mediu Botoșani la final de an: Sute de controale și amenzi uriașe pentru nereguli ecologice
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile